CFR Cluj – Dinamo Zagreb: Campioana României, prea mică pentru Liga Campionilor
Campioana României la fotbal, CFR Cluj, a fost învinsă de echipa croată Dinamo Zagreb în al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor după un meci plin de erori decis de loviturile de la 11 metri.
Așa cum se aștepta antrenorul Dan Petrescu, meciul celor de la CFR Cluj cu Dinamo Zagreb nu a fost deloc unul ușor. În plus, tot ca o confirmare a celor declarate de tehnicianul echipei din Gruia la conferința de presă anterioară partidei, echipa română nu a părut pregătită pentru un meci atât de mare.
În prima repriză, deși a jucat un fotbal bun, CFR Cluj s-a văzut condusă încă din minutul 14, atunci când Dinamo Zagreb a înscris prin Amer Gojak după o eroare a portarului Cristian Bălgrădean. Românul a respins mingea în față, iar croatul nu a trebuit decât să trimită mingea către plasă.
Apoi, în goana după egalare, echipa din Cluj a reușit să obțină atât o lovitură de la 11 metri cât și eliminarea unui adversar. Doar că Deac a irosit plin de seninătate penalty-ul din minutul 52 turnând astfel plumb în ghetele coechipierilor săi.
Totuși, CFR Cluj a reușit să înscrie în minutul 64 în urma unui șut spectaculos al lui Michael Pereira, dar și a unei greșeli majore a portarului croat. După mai puțin de un sfert de oră, deși se aflau în superioritate numerică, jucătorii români au permis un contraatc care s-a finalizat cu un gol înscris în minutul 78 de Lirim Kastrati.
CFR Cluj a egalat în ultimul minut
Finalul celor 90 de minute sau, mai exact, al celor 94 pentru că arbitrul a prelungit partida, avea însă să aducă un gol neașteptat pentru CFR Cluj. Gabriel Debeljuh a înscris în ultimul minut de joc reușind astfel să egaleze și să trimită partida în prelungiri.
Cele două reprize de prelungiri au fost intense și au dovedit că echipa croată are forța necesară de a juca foarte bine chiar și în 10 jucători. De altfel cunoscuta încrâncenare a croaților a făcut ca și după 120 de minute rezultatul să fie tot egal astfel încât s-a ajuns la lovituri de departajare.
În a doua serie a acestora, Boli a ratat, iar CFR Cluj a trebuit să se recunoască învinsă în fața celor de la Dinamo Zagreb.
Ca urmare a rezultatului din această seară, CFR Cluj va juca îm Europa League în timp ce Dinamo Zagreb continuă în UEFA Champions League.
Citește și:
CFR Cluj, nepregătită pentru meciul cu Dinamo Zagreb. Chipciu e, totuși, optimist