Regele Charles, decizii de ultimă oră, după ce s-a anunțat că are cancer
Regele Charles va amâna activitățile publice în timp ce este tratat pentru cancer, anunță Palatul Buckingham.
Potrivit Palatului Buckingham, Prințul William este așteptat să preia unele din atribuțiile tatălui său, Regele Charles, pe lângă agenda sa personală de evenimente.
Tipul de cancer nu a fost dezvăluit – nu este vorba despre cancer de prostată, ci a fost descoperit în timpul tratamentului recent pentru o prostată mărită.
Regele a început „tratamente regulate” luni și va amâna atribuțiile publice pe durata acestora, a precizat Palatul.
Cu toate că își va suspenda evenimentele publice, Regele va continua să-și exercite rolul constituțional ca șef de stat, inclusiv munca de birou și întâlnirile private.
Se înțelege că întâlnirile săptămânale ale Regelui cu prim-ministrul Rishi Sunak vor continua și vor avea loc în persoană, cu excepția cazului în care medicii recomandă să limiteze astfel de contacte.
Palatul a adăugat că Charles „rămâne în întregime pozitiv” în ceea ce privește tratamentul său și „așteaptă cu nerăbdare” să se întoarcă la activitățile publice.
Regele i-a informat personal pe ambii săi fii despre diagnosticul său, iar Prințul de Wales este în contact regulat cu tatăl său.
Ducele de Sussex, Prințul Harry, care locuiește în Statele Unite, a discutat cu tatăl său și se va deplasa în Marea Britanie pentru a-l vedea în zilele următoare.
Regele s-a întors la Londra de la Sandringham în Norfolk luni dimineața, iar palatul spune că a început tratamentul ca pacient ambulatoriu.
Mesajele de la liderii lumii pentru Regele Charles
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a trimis salutări luni seară regelui Charles al III-lea, bolnav de cancer, urându-i în engleză „însănătoşire grabnică”, într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, informează AFP, citată de Agerpres.
„Gândurile noastre se îndreaptă către poporul britanic”, a adăugat şeful statului francez, alăturându-se corului de urări privind recuperarea sănătăţii, care s-au revărsat în orele de după anunţul făcut de Palatul Buckingham.
I-au transmis mesaje și președintele SUA Joe Biden, fostul președinte american Donald Trump sau premierul britanic Rishi Sunak.
Fostul preşedinte american Donald Trump l-a descris pe rege ca fiind un „om minunat”, transmite News.ro. Trump a postat un mesaj pe reţelele sociale: „Este un om minunat, pe care am ajuns să-l cunosc bine în timpul preşedinţiei mele, şi ne rugăm cu toţii ca el să aibă o recuperare rapidă şi completă!”.
Preşedintele SUA, Joe Biden, s-a declarat „îngrijorat” în urma diagnosticului Regelui Charles. Întrebat de reporteri dacă are un mesaj pentru rege, Biden a spus: „Da, sunt îngrijorat pentru el. Tocmai am auzit diagnosticul său. Sper că voi vorbi cu el în curând”.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel, a reacţionat spunând că este o „veste incredibil de tristă” şi a adăugat: „Îmi pare foarte rău pentru rege şi familia sa”. El a declarat în cadrul unui briefing de presă că gândurile administraţiei Biden sunt alături de rege şi de familia regală.
Prim-ministrul Rishi Sunak a declarat că întreaga ţară îi urează Regelui însănătoşire grabnică. „Îi doresc Majestăţii Sale o recuperare completă şi rapidă. Nu mă îndoiesc că îşi va reveni în cel mai scurt timp şi ştiu că întreaga ţară îi doreşte binele”, a scris premierul britanic pe X.