Charlie Chaplin și Mickey Mouse s-au împrieteni și… au ieșit la cerșit pe străzile din București (VIDEO)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cersetori.jpg)
Charlie Chaplin, Mickey și Minnie Mouse încearcă din răsputeri să smulgă zâmbete, dar și bani de la șoferi. Astfel, la fiecare semafor din Capitală ne întâlnim cu câte un personaj din film sau din desene animate care a ieșit la cerșit.
Mickey, Minnie Mouse și Charlie Chaplin stau la cerșit în București
Mai în glumă, mai în serios, astfel de imagini nu uimesc pe nimeni în traficul din București. Cei care își pun speranțele în mila șoferilor au observat că cel care nu are o poveste nu primește pomană. Așa că au născocit tot felul de idei care să îi ajute să își umple borcanul de „bacșiș“. Mickey și Minnie Mouse sunt personajele care bântuie străzile din Capitală și nu iartă nicio mașină.
După ce se dă roșu la semafor, cerșetorii se plimbă tacticos printre mașini pentru a-i anima pe oameni să le dea niște bănuți.
Întrebați despre această situație, conducătorii auto au transmis pentru Kanal D că nu este deloc un sentiment plăcut. De ce? „Pentru că cer bani“, a spus unul dintre șoferi.
Charlie Chaplin se plimbă de dimineața până seara printre mașini și bate în geamuri pentru a amuza șoferii, dar mai ales pentru a le lua banii.
@constandacristianUn nou film cu Charlie Chaplin de Chitila !♬ sunet original – Constanda Cristian
În lege se arată că cerșetoria se sancționează cu amenzi de până la 5.000 de lei sau chiar cu câteva luni de închisoare.
Vezi și: Ce amendă pot primi oamenii care dau bani cerșetorilor
Cerșetoria pe TikTok – o afacere profitabilă
Platforma TikTok se bucură de mare succes la noi, milioane de români fiind utilizatori ai acesteia. Pe fondul acestei popularități uriașe, unii au găsit o nouă metodă de a face bani fără a face mai nimic.
Mai exact, cerșetoria online a devenit tot mai întâlnită pe social media. În spatele acestui fenomen se află persoane care cer bani și donații celor care intră pe transmisiuni live.
Cum multă lume este receptivă la astfel de mesaje venite din partea unor oameni care arată că ar avea probleme, aceștia din urmă profită din plin de mila vizitatorilor. De remarcat că tranzacțiile se fac exclusiv pe Revolut. Printre tranzacțiile care se fac în acest context se regăsesc și cele de câțiva lei, dar și cele de 50 sau 100 de lei.