Chesnoiu vrea să umple toată țara cu piețe volante. Prima etapă, la Ministerul Agiculturii

Publicat: 18 feb. 2022, 13:43, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Chesnoiu vrea să umple toată țara cu piețe volante. Prima etapă, la Ministerul Agiculturii

Începând cu luna luna martie, vor fi organizate piețe volante în curtea ministerului Agriculturii, astfel încât fermierii să își poată valorifica produsele pe plan local, iar în perioada 25 februarie – 1 martie va fi organizat un târg de Mărțișor, a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. De asemenea, ministrul le-a solicitat autortităților locale, inclusiv primarilor, sprijin pentru identificarea unor spații în care să se poată organiza piețe volante.

„Împreună cu reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din România am identificat soluții pentru creșterea accesului producătorilor români în piețe. Am solicitat administratorilor piețelor să pună la dispoziția producătorilor agricoli autentici suficiente spații de vânzare astfel încât aceștia să își poată valorifica producția. Implicit, consumatorii vor avea la dispoziție o gamă variată de produse agroalimentare de bună calitate la prețuri accesibile”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Ministrul Agriculturii a transmis o adresă către președinții Consiliilor Județene și către primarii municipiilor și orașelor, solicitând sprijin pentru identificarea unor spații în care pot fi organizate piețe volante, astfel încât fermierii să își poată valorifica produsele pe plan local.

„În București, din luna martie dăm startul piețelor volante de week-end, în curtea Ministerului Agriculturii, după ce în perioada 25 februarie – 1 martie oferim spațiul organizării unui târg de Mărțișor. Așa cum am promis, la fiecare sfârșit de săptămână, în curtea MADR se vor organiza piețe volante pentru producătorii români”, a mai precizat Adrian Chesnoiu.