China anunță exerciții militare comune cu Rusia
China a anunţat luni, 9 septembrie, exerciţii militare comune cu Rusia în această lună, într-un semn de consolidare a legăturilor lor. Ca urmare, Beijingul a fost catalogat de NATO drept un facilitator al războiului Moscovei în Ucraina.
Forţele navale şi aeriene din China vor participa la exerciţiile „North-Joint 2024” în şi în jurul Mării Japoniei şi Mării Ohoţk, în largul coastei ruse, a anunţat Ministerul chinez al Apărării într-un comunicat.
„Acest exerciţiu vizează aprofundarea nivelului de cooperare strategică între armatele chineză şi rusă şi consolidarea capacităţii lor de a face faţă împreună ameninţărilor la adresa securităţii”, a declarat ministerul.
Cei doi aliaţi vor trimite flote navale într-o patrulă maritimă comună, iar China va participa, de asemenea, la exerciţiul strategic „Ocean-2024” al Rusiei, a adăugat comunicatul. Ministerul de la Beijing nu a dat o dată precisă pentru aceste manevre.
În luna iulie, cele două ţări au organizat exerciţii comune în apele şi în spaţiul aerian din jurul oraşului Zhanjiang, un oraş din provincia Guangdong din sudul Chinei. Manevrele au avut loc în aceeaşi săptămână în care liderii NATO au avertizat că China „a devenit un facilitator decisiv” al invaziei Rusiei în Ucraina.
În replică, Beijingul a avertizat alianţa militară condusă de SUA în privinţa „oricărei tentative de confruntare”.
Rusia şi China şi-au intensificat cooperarea militară şi economică în ultimii ani, ambele luptând împotriva „hegemoniei occidentale”, în special împotriva a ceea ce ele consideră a fi dominaţia SUA asupra afacerilor mondiale. Acestea au declarat un parteneriat „fără limite” cu puţin timp înainte ca Moscova să-şi lanseze ofensiva în Ucraina în februarie 2022.
Luna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că legăturile economice şi comerciale dintre Rusia şi China „dau rezultate”, atunci când s-a întâlnit cu premierul chinez Li Qiang la Moscova.