China impune măsuri antidumping pentru coniacul din UE
Începând cu 11 octombrie, importatorii de coniac din Uniunea Europeană vor fi obligați să furnizeze o garanție vamală, între 34,8% și 39% din valoarea importurilor, conform noilor măsuri provizorii antidumping anunțate de China. Ministerul Comerțului de la Beijing a subliniat că acestea reprezintă „măsuri reparatorii comerciale legitime”, scrie Reuters.
Noile taxe chineze la importurile europene de coniac ar avea consecințe „catastrofale” pentru unul dintre sectoarele de export de top ale Franței, a declarat marți grupul de lobby al producătorilor de coniac BNIC.
Reacție la impunerea de taxe vamale de UE: „garanții” la importurile de coniac
Decizia autorităților de la Beijing de a solicita garanții vamale pentru coniacul importat din UE a fost luată după ce Uniunea Europeană a anunțat tarife suplimentare la importurile de vehicule electrice din China, generând unul dintre cele mai mari conflicte comerciale din ultimul deceniu.
De altfel, la doar o zi după ce UE a anunțat introducerea de taxe vamale suplimentare la autovehiculele electrice din China, aceasta a amenințat deja că va introduce taxe vamale pentru automobilele și produsele lactate care vin din Europa. Vineri, 4 octombrie, Uniunea Europeană a introdus taxe vamale de 45% la mașinile electrice din China.
Doar 10 state membre UE au votat „pentru”, introducerea de taxe vamale la autovehiculele electrice chinezești, dar acest număr de țări a fost suficient pentru a lua o decizie, deoarece doar 5 țări nu au susținut această inițiativă. Cele cinci țări care s-au opus sunt Germania, Ungaria, Malta, Slovacia și Slovenia.
China acuză UE de încălcarea normelor OMC
Ministerul Comerțului chinez a criticat acțiunile Uniunii Europene, afirmând că acestea „nu au bază juridică” și încalcă regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Totodată, China a avertizat că analizează impunerea de tarife suplimentare asupra vehiculelor cu motoare mari, o măsură care ar afecta în mod special exporturile auto din Germania.
Totuși, Comisia Europeană a declarat că lucrează la găsirea unui compromis.
„UE și China continuă să lucreze din greu pentru a găsi o soluție alternativă care ar trebui să fie pe deplin compatibilă cu normele OMC, dar și adecvată în abordarea problemei subvenționării neloiale identificată de ancheta Comisiei și care să facă obiectul monitorizării și punerii în aplicare”.