China, o piață interzisă pentru producătorii români de porumb
Dacă fermierii se plâng că au depozitele pline și la acest moment, traderii susțin că le este tot mai greu să vândă marfa românească pe piețele internaționale, chiar și pe cele tradiționale, în primul rând din cauza concurenței rusești. O soluție ar putea fi intrarea pe alte destinații importante, cum ar fi China sau Indonezia, de exemplu, inaccesibile, acum, pur și simplu din motive “tehnice”.
Dincolo de problemele cauzate de războiul din Ucraina și tranzitul cerealelor ucrainene prin coridoarele de solidaritate, fără taxe vamale și certificate sanitar-veterinare, trebuie remarcată concurența acerbă din partea Rusiei pe piață mondială, în condițiile în care această țară deține stocuri importante de cereale.
Cum devine tot mai clar că este greu de concurat cu rușii, traderii încep să se uite către alte destinații pentru marfa românească. Aceasta a fost și una dintre temele majore discutate la prima ediţie a Romanian Agri Trade Summit, eveniment organizat, miercuri, la Bucureşti și care a reunit peste 400 de specialişti din 13 ţări.
‘’Unul dintre cei mai mari importatori de grâu din lume, Indonezia, care cumpără foarte mult din Ucraina și chiar din Bulgaria, nu poate să importe grâu din România din motive oarecum tehnice. Nu putem să facem toate analizele pe care ei ni le cer în România… (…) La fel și China, care cumpără porumb din Bulgaria și Ucraina, iar din România nu și din aceleași considerente‘’, a declarat Alexandru Neagu, senior trader Cargill.
Concret, este vorba de faptul că România nu are încheiate acorduri fito-sanitare cu cele două țări, iar din această cauză marfa românească nu poate fi exportată.
Prezent la eveniment, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Sorin Moise, a promis că se vor face demersuri în acest sens, iar mai mult, va avea cât de curând o întâlnire cu ambasadorul Chinei la București, la solicitarea acestuia, la sediul Ministerului Agriculturii, ocazie cu care va fi abordată această problemă.
Moise a precizat că, la acest moment, stocurile de grâu deținute de fermierii români se ridică undeva la 2 milioane de tone.
Până la urmă de ce este privită cu atâta interes piața asiatică? Simplu, China este cel mai mare consumator de porumb din lume, cu achiziții de milioane de tone pe an. Așa că, să recunoaștem, vecinii noștri s-au mișcat destul de bine: Ucraina, exportă, lunar, în China undeva la un milion de tone de porumb, iar bulgarii, de exemplu, câștigă 5 euro în plus pe tonă față de cât obțin românii, în general, susține Chezar Gheorghe, expert în comerțul cu cereale, inițiatorul evenimentului.
În același timp, traderii se uită și către alte destinații.
‘’Fiecare dintre multinationalele prezente la Agri Trade Summit încearcă în permanență să acceseze destinații noi, fie că vorbim de zona Africii de Nord, care este principalul consumator al grânelor din bazinul Mării Negre, dar și de alte destinații mai îndepărtate, poate reușim acolo, sunt destinații care categoric ne vor aduce ceva opțiuni suplimentare. Dacă ne uităm la anumite produse, trebuie să recunoaștem că suntem captivi într-o piață locală. La grâu, principalii consumatori pentru noi sunt Rusia și Iordania, iar în momentul când grâul rusesc este mai ieftin, atunci pierdem, din păcate, acele piețe și devine greu să accesăm la un preț competitiv destinațiile respective‘’, a afirmat Gheorghe Turcu, Senior Trader AMEROPA Grains S.A.
Printre speakerii la eveniment s-au aflat online Nicolae Ciucă – premierul României, Janusz Wojciechowski – comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Mircea Geoană – secretar general adjunct al NATO, Achim Irimescu – ministru plenipotenţiar la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană și fizic Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Citeste si Daea îi trimite pe fermierii cu 8 clase la cursuri online. Obligatoriu și contra cost