China urmează să autorizeze familiile să aibă trei copii
China, ţara cu cea mai mare populaţie din lume, înregistrează o scădere puternică a ratei natalităţii. Prin urmare, statul urmează să suprime limita de doi copii pe cuplu şi să autorizeze familiile să aibă până la trei copii, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă China Nouă, relatează AFP.
Această decizie intervine la câteva săptămâni după publicarea rezultatului unui ultim recensământ care se efectuează din zece în zece ani.
„În urma unei îmbătrâniri a a populaţiei (…), un cuplu este autorizat să aibă trei copii”, a anunat China Nouă, care citează concluzii ale unei reuniuni a Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez (PCC), condusă de către preşedintele chinez Xi Jinping.
La începutul lunii mai, rezultatele unui recensământ realizat în 2020 relevau o îmbătrânire mai rapidă decât cea prevăzută a populaţiei.
În 2020, un an marcat de epidemia covid-19, numărul naşterilor a scăzut la 12 milioane, de la 14,65 milioane în 2019.
Rata natalităţii în 2020 (10,48 la 1.000) a scăzut la cel mai mic nivel de la înfiinţarea Chinei comuniste, în 1949.
Motivele scăderii natalităţii sunt multiple. Printre acestea se numără o scădere a numărului căsătoriilor, o scumpire a locuinţelor şi educaţiei sau o fertilitate mai tardivă a femeilor, care îşi privilegiază mai mult cariera.
În martie, Parlamentul chinez a adoptat o lege privind o creştere treptată a vârstei pensionării în următorul cincinal, spre marea nemulţumire a unei bune părţi a opiniei publice.