China va scoate combustibili din rezerva de stat pentru a acoperi deficiențele de aprovizionare
China a decis să scoată benzină şi motorină din rezerva de stat, pentru a acoperi deficienţele de aprovizionare cu carburanţi, ultimul pas al autorităţilor de la Beijing destinat combaterii unei crize energetice care ameninţă creşterea economică, transmite Bloomberg.
Scoaterea de combustibili de la rezerva de stat face parte din rotaţia anuală, a anunţat Administraţia naţională a rezervelor de alimente şi produse strategice într-un comunicat de presă publicat duminică. Această agenţie, care gestionează rezervele de materii prime cruciale ale statului chinez, nu a precizat ce cantităţi de carburanţi vor fi introduse de piaţă şi nici nu a furnizat un calendar al furnizărilor.
„Motorina şi benzina scoasă din rezerve vor fi utilizate pentru a creşte resursele de pe piaţă şi a reduce deficitele de aprovizionare, în ideea de a stabiliza livrările şi preţurile„, a informat agenţia. Recent, la benzinăriile din China s-au înregistrat cozi lungi de automobile, în condiţiile în care, în unele regiuni, clienţii au putut achiziţiona doar o cantitate limitată de motorină.
Separat, Comisia Naţională de Dezvoltare şi Reformă (NDRC), principalul organism de planificare economică din China, a anunţat şi ea că şi-a coordonat activitatea cu marile companii petroliere chineze, PetroChina Co. şi Sinopec, pentru a creşte aprovizionarea cu produse petroliere în acele regiuni care s-au confruntat cu o criză de motorină, adăugând că situaţia tensionată de pe piaţă a început să se calmeze.
Luna trecută, China a decis, pentru prima dată, să scoată ţiţei brut din rezerva sa strategică, o măsură fără precedent destinată reducerii preţurilor. Creşterea costurilor cu energia şi problemele în aprovizionarea cu electricitate au forţat multe uzine să îşi suspende producţia, ceea ce a avut un impact asupra sectorului industrial chinez şi creşte riscurile de inflaţie.