Chirurgul Mircea Beuran, achitat de judecătorii de la Giurgiu
Fostul președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, chirurgul și profesorul Mircea Beuran, a fost achitat de Tribunalul Giurgiu, în dosarul în care era acuzat de luate de mită.
Judecătorii de la Giurgiu au ajuns la concluzia că fapta nu există. Decizia nu este definitivă, urmând ca pe 21 iunie să se pronunte Curtea de Apel București, ca instanță definitivă, arată Ziua de Constanța.
„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu“, potrivit DNA.
Inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. „Carol Davila” București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competența sa, în oricare din calitățile sale menționate anterior, mai arată DNA.