CIA a vrut să-l asasineze pe fratele lui Fidel Castro. Suma plătită pentru crima nereușită
Cea mai veche tentativă cunoscută a CIA de a asasina un lider al revoluţiei cubaneze datează din 1960, când un agent i-a oferit 10.000 de dolari pilotului care îl aducea pe Raul Castro înapoi de la Praga la Havana pentru a „aranja un accident”, potrivit unor documentele declasificate, publicate vineri de National Security Archive şi citate sâmbătă de France Presse.
Acest pilot, numit Jose Raul Martinez, care fusese recrutat de CIA, a cerut în schimb, dacă el însuşi trebuia să moară în timpul operaţiunii, ca Statele Unite să se ocupe de studiile universitare ale celor doi fii ai săi.
Ceea ce i-a fost acordat, potrivit institutului de cercetare National Security Archive din Washington, care publică documentele.
Dar în timp ce Martinez decolase spre Praga, biroul CIA din Havana a primit ordin să anuleze misiunea, fără a-l putea contacta pe pilot.
La întoarcere, acesta din urmă a indicat că „nu a avut ocazia să aranjeze un accident după cum s-a discutat”.
Aceste informaţii ies la iveală în timp ce Raul Castro (foto alături de președintele Barack Obama, în 2016), fratele lui Fidel Castro, se pregăteşte la 89 de ani să părăsească viaţa politică cubaneză, plecând din fruntea Partidului Comunist Cubanez.
După moartea lui Fidel în 2016, plecarea lui Raul întoarce o pagină istorică pentru Cuba şi locuitorii săi, dintre care aproape toţi nu au cunoscut niciodată o altă familie conducătoare.
„Aceste documente ne amintesc de un capitol întunecat şi sinistru al operaţiunilor americane împotriva revoluţiei cubaneze”, a declarat pentru AFP analistul de la National Security Archive Peter Kornbluh.
„Pe măsură ce era Castro se apropie oficial de final, politicienii americani au ocazia să lase aceasta în urmă şi să participe la viitorul post-Castro al Cubei”, a adăugat el.
Fidel Castro, care a luat puterea în 1959, a sfidat 11 preşedinţi americani şi a supravieţuit nenumăratelor comploturi pentru a-l asasina (638 conform Cărţii Recordurilor Guinness), precum şi unei încercări eşuate de a debarca exilaţi cubanezi sprijiniţi de CIA în Golful Porcilor (sudul insulei) în aprilie 1961.