Cifre care șochează: De ce părăsesc milionarii Marea Britanie în masă?
Raportul Henley Private Wealth Migration arată că milionarii părăsesc în masă Marea Britanie, fiind vorba, mai exact, de un număr de 9.500 de persoane cu avere netă mare. Numărul celor care părăsesc țara este de două ori mai mare decât anul trecut.
Un număr record de milionari ar urma să părăsească Regatul Unit în acest an, potrivit unor noi cercetări, alegerile generale din acest an fiind aşteptate să amplifice şi mai mult acest exod, transmite CNBC.
Astfel, potrivit datelor furnizate de raportul Henley Private Wealth Migration, 9.500 de persoane cu avere netă ridicată în 2024, vor părăsi Marea Britanie, un număr mai mult de dublu faţă de cifra de anul trecut, de 4.200 (care în sine a fost o cifră record).
Milionarii părăsesc China și Marea Britanie
Cu toate acestea, Marea Britanie ocupă locul doi în clasement, locul întâi fiind ocupat de China, care ar urma să înregistreze ieşiri nete de 15.200 de milionari în 2024. Previziunile marchează o întorsătură gravă pentru Marea Britanie, văzută cândva ca un loc privilegiat pentru superbogaţii lumii.
Ce s-a schimbat de la începutul anilor 2000 până în prezent
Henley, o companie de consultanţă care urmăreşte tendinţele migraţiei, a remarcat că, între anii 1950 şi începutul anilor 2000, ţara a atras grupuri de familii bogate din Europa continentală, Africa, Asia şi Orientul Mijlociu.
”Cu toate acestea, această tendinţă a început să se inverseze în urmă cu aproximativ un deceniu, pe măsură ce mai mulţi milionari au început să părăsească ţara şi au venit mai puţini”, se spune în raport.
”În special, într-o perioadă de şase ani post-Brexit, între 2017 şi 2023, Regatul Unit a pierdut un total de 16.500 de milionari din cauza migraţiei. Estimările provizorii pentru 2024 sunt şi mai îngrijorătoare”, a adăugat cercetarea.
Exodul de milionari cu avere netă ridicată din Marea Britanie, accelerat de alegerile generale din acest an, este în centrul atenției după remarcile lui Hannah White, CEO al think tank-ului Institute for Government. Sondajele recente indică un avans semnificativ al Partidului Laburist în fața rivalului lor de dreapta, Partidul Conservator.
Conform unui sondaj realizat de Savanta pentru ziarul The Telegraph, Partidul Laburist atrage 46% din voturi, comparativ cu doar 21% pentru Partidul Conservator și 13% pentru partidul populist de dreapta Reforma.
Cum se situează Partidul Laburist?
Partidul Laburist și-a conturat platforma ca fiind pro-business, dar și orientată către corectarea inechităților fiscale și îmbunătățirea serviciilor publice. Această direcție politică a contribuit la intensificarea exodului de persoane cu avere netă ridicată, inițiat deja de contextul economic și politic existent.
Ce taxe pe proprietate li se percep
În raportul său pentru Henley, Hannah White subliniază că deciziile politice pre-alegeri au adăugat combustibil procesului de migrație a persoanelor bogate din Marea Britanie. Aceste decizii includ, printre altele, eliminarea regimului fiscal non-dom din 2025 și majorarea taxelor pentru achizițiile de proprietăți rezidențiale.
Aceste măsuri sunt văzute ca factori decisivi într-o perioadă în care numărul milionarilor din Regatul Unit a înregistrat o scădere cu 8% în ultimul deceniu, în contrast cu creșterile semnificative din alte economii majore precum Germania (+15%) și Statele Unite ale Americii (+62%).