Cifrele dezastrului pentru România după privatizarea Petrom EXCLUSIV

Legea care a “legalizat” vânzarea Petrom către OMV este nulă de drept. PUTEREA.RO vă prezintă ÎN EXCLUSIVITATE date care demonstrează, încã de la momentul semnării contractului de privatizare, intenţia nedisimulată a OMV de a desfiinţa sectorul petrochimic autohton în beneficiul Austriei şi de transforma ţara noastrã într-o piaţă de consum a produselor petrochimice importate.

• De la momentul semnării contractului de privatizare OMV a avut intenţia nedisimulată de a desfiinţa sectorul petrochimic autohton.
• Dacă ar fi încărcate, instalaţiile dezafectate de la Petrobrazi şi vândute la fier vechi de OMV ar forma un convoi lung de 1.348 de kilometri

La aproape 20 de ani de la privatizarea companiei Petrom de către Guvernul Adrian Năstase, ies la iveală informaţii-bombă care demonstrează că respectiva tranzacţie a fost un act de trădare a intereselor naţionale. În anul 2004, la momentul înstrăinării către OMV (Osterreichische Mineralőlverwaltung Aktiengesellschaft), SNP Petrom era cea mai complexă companie integrată din domeniul petrolier din Europa Centrală și de Răsărit, având active de zeci de miliarde de euro. Practic, SNP Petrom era motorul economiei autohtone, de existenţa şi performanţele acestui companii depinzând nu doar sectorul petrolier, ci şi sectoare esenţiale pentru economia naţională.

Ulterior privatizării, OMV Austria a oprit sau a distrus cu bună ştiinţă active esenţiale ale SNP Petrom, fapt ce a condus la adâncirea deficitului comercial al României ca urmare a importurilor de produse chimice şi îngrăşăminte chimice.
Astăzi, PUTEREA.RO vă prezintă ÎN EXCLUSIVITATE date care demonstrează, încã de la momentul semnării contractului de privatizare, intenţia nedisimulată a OMV de a desfiinţa sectorul petrochimic autohton în beneficiul Austriei şi de transforma ţara noastrã într-o piaţă de consum a produselor petrochimice importate. Culmea, deşi acest aspect a fost cunoscut încã de la momentul privatizării SNP Petrom, cei care s-au perindat la putere în România au ascuns acest aspect, în ciuda rapoartelor SRI şi ale Curţii de Conturi.

Ba mai mult, aşa cum veţi observa în cele ce urmeazã, până astăzi ni s-a ascuns inclusiv faptul că Legea de aprobare a privatizării SNP Petrom este nulă de drept, deoarece la momentul adoptării ei de către Senat nu a existat cvorum.

În cele ce urmeazã veţi afla, în exclusivitate ce zestre au primit austriecii, ce obligații şi-a asumat Statul Român după privatizarea SNP Petrom şi ce acţiunii au întreprins austriecii sub ochii nepăsători ai autoritãţilor pentru a distruge industria petrochimică şi a transforma România din producător de chimicale în piaţa de desfacere.

Radu Vasile demarează, Adrian Năstase finalizează

Insă înainte de a vă prezenta daunele imense provocate economiei româneşti ca urmare a privatizării SNP Petrom, vom face un scurt istoric al acesteia pentru ca cititorii să înţeleagă pe deplin importanţa sa strategică.
SNP Petrom a luat fiinţă în anul 2007 prin fuziunea a 45 de societãţii independente din afacerile cu petrol, de la extracţie, rafinare şi până la distribuţia de carburanţi, fiind unica companie integrate pe vertical din domeniul petrolului ţi care acoperea activităţi de explorare, firaj, extracţie, rafinare, distribuţie de carburanţi, petrochimie şi transport de produse pe conducte, pe cale ferată şi rutieră.

La doar un an de la înfiinţare, în 1998, la presiunea organismelor financiare internaţionale, guvernul condus pe atunci de premierul Radu Vasile a decis politic privatizarea Petrom. Însă, după câteva tentative eşuate, intenţia de privatizare a fost “uitată” prin sertarele guvernamentale.

Insă intenţia de privatizare a fost resuscitate în 14 august 2003, atunci când guvernul Adrian Năstase a emis H.G. nr. 924, care aproba “Strategia de privatizare a SNP Petrom”, act normativ potrivit căruia privatizarea trebuia să se facă cu “un investitor strategic” care să achiziţioneze 51% din capitalul social printr-o metodă combinată între vânzarea de acţiunii prin negociere pe baza de oferte preliminare şi neangajante şi majorarea de capital social, prin aport de capital în investiţii de modernizare.
Ulterior, în anul 2004, pe final de mandat, guvernul Năstase scoate la mezat SNP Petrom în condiții total dezavantajoase pentru România, iar “partenerul strategic” agreat pentru a adjudeca 51% din acţiunile a fost ales OMV Austria – un jucător aproape inexistent pe piaţa europeană a petrolului.

Pe repede-înainte, în iulie 2004, între Ministerul Economiei şi Comerţului condus de fostul minstru Dan Ioan Popescu şi OMV Austria s-a semnat cu mare tam-tam contractul de privatizare a SNP Petrom, pentru suma de numai 1,5 miliarde de euro, în condițiile în care compania petrolieră autohtonă valora peste 12 miliarde de euro.

Legea care a legalizat vânzarea SNP Petrom, adoptată fără cvorum!

Deoarece privatizarea mirosea de la o poştă a trădare naţională, pentru a fugi de răspundere cei care au gândit şi pus în practică aceastã tranzacţie au trimis contractul de privatizare în Senat, unde, în şedinţa din data de 3 noiembrie 2004, în doar 15 minute de “discuţii” (!!!) acesta a fost “legalizat” ILEGAL prin Legea nr. 555.
De ce spunem că Senatul a “legalizat” ILEGAL contractul de privatizarea a SNP Petrom? Pentru că şedinţa plenului Senatului condusă de Nicolae Văcăroiu, în care a fost dezbătută şi aprobată Legea care legaliza vânzarea SNP Petrom nu a existat cvorum, fiind prezenţi doar 69 de senatori dintr-un total de 140! Adică sub 50% plus unu din numãrul senatorilor validaţi în urma alegerilor!

Culmea, pentru a crea o notă de “legalitate” şefii de atunci ai Senatului au măsluit prezenţa la vot, menţionând în minuta şedinţei că la momentul votului ar fi fost prezenţi 92 de senatori (n.r. – 66 voturi PENTRU, 13 voturi IMPOTRIVA, 13 voturi ABTINERE), deşi în sală fuseseră prezenţi doar 69 (adică mai puţin de 50% plus 1 din totalul senatorilor) !!!

Cu toate că au existat dovezi şi voci din Parlament (fostul senator PNL, Nicolae – Vlad Popa) care au reclamat lipsa cvorumului, iar Legea nr. 555/2004 era lovită de nulitate şi nu putea intra niciodată în vigoare pentru a-şi produce efectele, nimeni nu a dorit să vadă acest aspect.
AICI puteți consulta stenograma şedinţei în care s-a adoptat de către Senat Legea nr. 555/2004.

Ca atare, înstrăinarea colosului petrolier autohton s-a făcut doar în baza unui contract de care poate fi oricând renegociat în contextul în care (după cum veţi vedea în cele ce urmeazã), OMV Austria nu doar că nu a păstrat şi nu a făcut investiţiile asumate în modernizarea activelor SNP Petrom, ba chiar a distrus cu bună ştiinţă mare parte dintre acestea, fapt ce a făcut ca sectorul petrochimic să dispară şi România să devină dependentă de importuri.

Pe formula “Nu ne vindem ţara, o dăm pe gratis!”, OMV încasează

• Imediat după “artificiul” penal al Senatului condus pe atunci de Nicolae Văcăroiu, OMV Austria a devenit stăpânul SNP Petrom, preluând o zestre de zeci de miliarde de euro constând, printer altele, în:
• 200 de milioane de tone de petrol sub formă de rezerve dovedite;
• rafinăria Petrobrazi care era la nivelul celor mai moderne rafinării din SUA (capacitate de prelucrare de 4,4 mil. tone pentrol/an provenit din producţia internă, cu cel mai ridicat indice Nelson – 11,7);
• rafinăria “Arpechim” Piteşti (capacitate de prelucrare de 3,5 mil. tone/an, petrol din import cu un indice Nelson de 9,4);
• uzina de îngrăşaminte chimice Doljchim Craiova;
• dreptul de exploatare a tuturor rezervelor româneşti de petrol, dovedite la data contractării, pe o perioada de 30 de ani, constituite în circa 306 zăcăminte de petrol şi gaze natural cu o producţie anuală de circa 5,2 mil. tone petrol şi 6,2 mld. m/c. gaze naturale;
• 1.450 de sonde de gaze asociate;
• 13.856 de sonde de petrol;
• 600 de staţii de distribuţie produse petroliere (din care 200 erau complet modernizate), având o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2004;
• 40% din piaţa românească de carburanţi şi combustibili
• terenuri în Kazahstan, India, Tanzania, Iran şi Kuweit şi perimetre în Marea Neagră;
• active de foraj marin precum platformele “Prometeu” şi “Atlas”;
• unitatea “Petromar” Constanţa;
• bunuri mobile şi imobile (inclusive case de vacanţă) aflate pe tot cuprinsul ţării.

Statul român, transformat din patronul Petrom în finanţatorul OMV

In timp ce OMV Austria a primit o zestere imensă conform contractului de privatizare, Ministerul Economiei şi Comerţului – reprezentat la momentul privatizării de ex-ministrul Dan Ioan Popescu, s-a obligat că Statul Român va plăti OMV Austria, fără limită de valoare şi timp, remedierile istorice de mediu şi dezafectarea sondelor de extracţie părăsite, cheltuieli care cu certitudine au depăşit cu mult suma achitată de OMV Austria pentru preluarea colosului SNP Petrom.

Mai mult, MEC-ul condus de Dan Ioan Popescu a agreat ca preţul de referinţă al petrolului extras din România să fie păstrat constant vreme de 10 ani la valoarea de 34 USD/baril, fără să se ia în considerare creşterea preţului petrolului pe piaţa mondială, astfel că sumele cuvenite bugetului de stat din redevenţe au fost mult mai mici decât cele ce ar fi trebuit încasate.

Ca tacâmul să fie complet şi “partenerul strategic” să fie pe deplin mulţumit, pornind de la principiul “Noi nu ne vindem ţara, o oferim gratuit!”, guvernul Năstase a oferit OMV Austria şi un monopol privat injust pe piaţa românească, în sensul că a admis un abuz de poziţie al companiei austriece pe piaţa românească atâta vreme cât aceastã a primit dreptul de a stabili unilateral preţul de vânzare al gazelor şi al produselor petroliere desfăcute pe piaţa autohtonă (n.n. – autorităţile române având dreptul de a interveni numai în situaţii de criză!)

OMV a avut de la început intenţia nedisimulată de a distruge sectorul petrochimic autohton. Primul pas după privatizarea SNP Petrom: închiderea Arpechim

Dar să revenim la cea ce spuneam anterior: anume intenţia nedisimulată a OMV Austria, manifestată încã de la momentul privatizării, de a desfiinţa sectorul petrochimic autohton în beneficiul Austriei.

Modalitatea la care a recurs OMV Petrom pentru a duce la îndeplinire aceastã misiune letală pentru România vă va cutremura!

Primul pas făcut de OMV Austria pentru distrugerea industriei petrochimice autohtone a fost făcut în 2008. Atunci, în ciuda obligaţiilor contractuale şi ale studiilor făcute între 2000 – 2004 de modernizare şi rentabilizare a unor unităţi din Arpechim, austriecii au decis să oprească definitiv rafinăria din Piteşti şi să concentreze toată prelucrarea de ţiţei extras din România la rafinăria Petrobrazi.

Această decizie unilaterală a OMV Austria a constituit lovitura de graţie dată unităţilor petrochimice din Arpechim Piteşti şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, deoarece oprirea Arpechim a avut drept consecinţă imediată oprirea instalaţiei de piroliză 2 cu toţi consumatorii de etenă şi propenă din Piteşti, dar şi fabricarea VCM şi PVC la Oltchim. Ulterior, OMV Austria trecut la demolarea instalaţiilor petrochimice din Piteşti (n.r. – 13 unităţi care fabricau tot atâtea produse chimice de bază – etil benzene, acid acrylic, alcool etilic, cianură de sodiu, negru de fum etc – necesare pe piaţa internă şi externă), astfel că fără materie primă Divizia Petrochimică Bradu care aparţinea de Oltchim nu a putut fi repornită, iar producţia de clorură de vinil şi PVC de la Oltchim a fost oprită din lipsa etenei.

Culmea, în timp ce în România au distrus instalaţiei de piroliză 2 Arpechim, austriecii de la OMV au modernizat instalaţia similar de la Scvechat, astfel încât producţia anuală de etenă a acelei instalaţii a crescut de la 200.000 de tone, la 450.000 de tone. Practic, aceastã este încã o dovada a faptului că interesele OMV în România au fost altele, în sensul de a transfrma piaţa autohtonă în piaţă de consum pentru produsele petrochimice fabricate în Austria (n.r. – polistiren expandat) cu materii prime de aici, dar exportate de aici (n.r. – propenă, ţiţei, hidrcarburi aromatice, etc)

Cu materialele rezultate din demolarea de către OMV unor instalaţii de la Petrobrazi s-ar fi format un convoi rutier pe distanţa Bucureşti – Praga

Ca şi cum închiderea Arpechim nu ar fi fost deajuns, OMV Austria a “ciuntit” şi rafinăria Petrobrazi. In cazul acestei rafinării în care Statul Român a efectuat investiţii de 150 de milioane de euro în perioada 2002 – 2006 cu fonduri împrumutate de la BERD, situaţia a fost şi mai dramaticã. Dacă la momentul privatizării Petrom, austriecii au preluat la rafinăria Petrobrazi un număr de 21 de instalaţii petrochimice, ulterior multe dintre acestea au fost rase de pe suprafaţã pământului.

Culmea, această acţiune letală pentru economia românească a devenit un motiv de mândrie pentru şefii OMV Austria. Astfel, în februarie 2010, cu prilejul “celei de-a 12-a Conferinţe anuale privind rafinarea petrolului şi petrochimia în ţările din Europa de Centrală şi de Est desfăşurată la Praga, Neil Anthony Morgan – fost director executiv al Petrom – OMV, “se lăuda” că la rafinăria Petrobrazi a eliberat 400 de hectare de teren ulterior demolării a 21 de instalaţii tehnologice şi a unor parcuri de rezervoare.

Ce a însemnat practic “eliberarea” de către OMV a 400 hectare de teren la Petrobrazi? O adevărată lovitură pentru România, dar o extraordinară sursă de venit pentru austrieci. Şi acum, ţineţi-vă bine de scaune căci veţi afla amploarea dezastrului!

Conform unui articol publicat în revista “Univers Ingineresc” (1-15 februarie 2015), ing. dr. Gheorghe Ivănuş – membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, afirma că “demolarea de către OMV Austria a instalaţiilor de la rafinăria Petrobrazi şi vânzarea acestora ca fier vechi, după privatizarea a însemnat, conform expunerii domnului de Neil Anthony Morgan:

• 1.750 kilometri de ţeavă cu diametrul de 100 mm – adică distanţa dintre Berlin şi Bucureşti;
• 131.973 tone de fier vechi – echivalent cu de 13 ori greutatea Turnului Eifel din Paris;
• 7.000 de tone de azbest – înseamnă odată şi jumătate greutatea Palatului Republicii Germane din Berlin;
• 6.143.984 metri pătraţi de vată minerală – cantitate cu care s-ar fi putut pava întreaga suprafaţã a parcului Prater din Viena cu un strat gros de 12,8 centimetri;
• 620.000 de tone de beton demolat şi reprocesat – echivalent cu greutatea Turnului 101 din Taipei;
• 15.500 metri cubi de pământ contaminat cu care s-ar umple de patru ori bazinul austriac Rogner Bad Blumau”.

Ca să vă faceti o idee în privinţa acestor “cantităţi imense de material rezultate din demolarea unor instalaţii vitale pentru rafinăria Petrobrazi, trebuie spus că dacă respectivele materiale ar fi fost încărcate în mijloace adecvate de transport, ar fi putut forma un convoi de circa 1.348 kilometri, adică distanţa Bucureşti – Praga”, menţiona ing. dr. Gheorghe Ivănuş în articolul menţionat. Totodată, repuitatul inginer mai spunea că printre instalaţiile demolate de austrieci la Petrobrazi se aflau şi unele moderne, de ultimă generaţie, precum cea de acrilonitril (100.000 tone/an) care avea tehnologie Sohio de nivel mondial, sau instalaţia de polietilenă cu reactor tubular de ultimă generaţie care producea 60.000 tone/an.

Ce a înseamnat pentru România distrugerea industriei petrochimice: dezastrul economic

Conform datelor oficiale ale INS, 50% din cele 22 de miliarde de euro reprezentând deficitul comercial al României înregistrat în primele opt luni din anul 2022 a fost produs de industria chimică. Atenție, însă! Cifra e valabilă fără importurile (masive) de îngrășăminte chimice.

Cele mai mari importuri au fost cele ale unor produse chimice care se fabricau în trecut în industria petrochimică autohtonă, actualmente distrusă în urma vânzării SNP Petrom către „partenerii strategici” austrieci (n.r. – precursorii maselor plastice, ai polimerilor folosiți în industria auto și în industria electrocasnicelor ori cea electrotehnică; alcoolii care se folosesc în producția de cosmetice și de medicamente, ca solvenți și reactivi; etc).
Datele statistice arată că din 2009 încoace, importul de produse chimice a fost constant de peste 40% din totalul deficitului comercial al României (n.r. – fără să se includă și îngrășămintele chimice).

Datele arată că importul de produse chimice în România a crescut semnificativ după ce OMV Austria a decis în 2008 să închidă secțiile de petrochimie de la Arpechim. Practic, atunci s-a înregistrat un vârf al importului de „hidrocarburi aciclice” (precursorii polimerilor în mare parte, inclusiv etilena pentru PVC), de 129 de milioane euro, cu 42% mai mult ca în 2007. Recordul a fost însă atins în anii 2013 şi 2014, imediat după închiderea Oltchim (legat de Arpechim prin două conducte lungi de zeci de kilometric), atunci când importul de produse chimice a fost constant de 86%, respective 87% din totalul deficitului comercial al României

Un alt an în care s-a înregistrat cel mai mare import de etilenă și alte hidrocarburi aciclice, de peste 222 milioane euro, adică peste 30% din importurile de produse chimice și 5% din deficitul comercial al industriei chimice a fost 2011, atunci când OMV a oprit rafinăria de la Pitești, de unde venea materia primă pentru secțiile de petrochimie ale Arpechim preluate de Oltchim de la SNP Petrom.