Cinci persoane din Alba, înşelate de un bărbat care s-a dat drept angajat la o societate de distribuţie a energiei electrice
Un bărbat din Câmpeni care a susţinut că ar fi angajat al unei societăţi de distribuţie a energiei electrice şi ar fi înşelat astfel mai multe persoane, cauzând acestora un prejudiciu de peste 2.200 de lei, a fost reţinut de poliţişti.
„La data de 21 octombrie 2021, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Baia de Arieş au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat, de 30 de ani, din Câmpeni, care este bănuit de săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în zilele de 13 şi 15 octombrie 2021, s-ar fi deplasat în localitatea Lunca Arieşului, din comuna Poşaga, unde, folosindu-se de calităţi mincinoase, respectiv că ar fi angajat al unei societăţi de distribuţie a energiei electrice, ar fi indus în eroare cinci persoane”, se menţionează în comunicatul dat publicităţii de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Potrivit sursei citate, sub pretextul înlocuirii contorului de măsurare a energiei electrice, bărbatul le-ar fi cerut persoanelor vătămate diferite sume de bani, reprezentând un avans pentru serviciile ce urmau a fi prestate, cauzând astfel un prejudiciu total de 2.261 de lei.
Pentru obţinerea de probe, în vederea stabilirii activităţii infracţionale a bărbatului, poliţiştii din Baia de Arieş, împreună cu poliţiştii din Câmpeni, au efectuat două percheziţii, una la domiciliul acestuia şi una la sediul societăţii comerciale pe care o administrează.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.