Cine a câștigat America Express 2023
Cine a câștigat America Express 2023, show-ul cu vedete de la Antena 1? Deși emisiunea este abia la primele episoade, filmările s-au terminat cu mai bine de jumătate de an în urmă și deja s-a aflat, pe surse, numele echipei câștigătoare, care a plecat acasă cu 30.000 de euro.
După patru ediții de Asia Express, echipa de producție condusă de celebra Mona Segall a decis să schimbe un pic regulile, dar și peisajul. Astfel, provocările s-au mutat în Mexic, Guatemala și Columbia, iar vedetele care au acceptat chinul a săptămâni și chiar luni de zile cu efort fizic extrem și fără mâncare și cazare sunt:
Chef Cătălin Scărlătescu şi iubita lui, Doina Teodoru, rapperul Puya şi soţia Melinda, Andreea Antonescu şi Andreea Bălan, comedienii Cătălin Bordea şi Nelu Cortea, Ovidiu Buta şi Joaquin Bonilla, Jean Gavril şi fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja şi prietenul ei, Pufeh, fostele gimnaste Larisa Iordache şi Diana Bulimar, vloggerița Bianca Adam şi mama ei, Mihaela.
Cine a ajuns în finala America Express 2023 și cine a câștigat marele premiu
În cursa finală America Express 2023 s-au calificat trei cupluri: Bordea și Cortea, Andreea Bălan și Andreea Antonescu și Chef Scărlătescu și iubita lui, Doina Teodoru.
Iar câștigătorii reality-show-ului, potrivit surselor gândul.ro, este echipa formată din Nelu Cortea și Cătălin Bordea, buni prieteni de-o viață, de pe vremea când amândoi erau studenți la Actorie.
După aproape două luni departe de România, de familii și prieteni, Bordea și Cortea au luat marele premiu la America Express: amuleta supremă, de 30 de mii de euro.