Cine a fost Dragobete. Legendele de la care a pornit Ziua Îndrăgostiților la români
Pe 24 februarie românii, în special în zona de Sud a țării, sărbătoresc de sute de ani Dragobetele, o zi asociată în tradiția populară cu dragostea și care este considerată Ziua Îndrăgostiților în România. Dar cine a fost Dragobetele și ce legendă stă în spatele acestui misterios personaj din folclorul românesc.
Etnografii spun că Dragobete era o divinitate din mitologia tracica, asimilat cu Eros (în mitologia greacă) sau Cupidon (în mitologia romană). Și numele aestuia era legat de dragoste. Potrivit etimologiei, Dragobete vine de la cuvintele slave vechi: „dragu”, adică „drag”, și „biti”, care înseamnă „a fi”.
În mitologia românească, însă, Dragobete este cunoscut ca fiul Babei Dochia. El este patronul păsărilor și al animalelor, iar serbarea sa coincide cu începerea anului agrar, atunci când, potrivit tradiției, păsările își găsesc perechea, scrie doxologia.ro.
De aici s-a ajuns ca ziua de Dragobete să fie considerată Ziua îndrăgostiților, deoarece obiceiurile păsărilor de a-și găsi partenerii primăvara, a fost transpus oamenilor, iar tinerii îndrăgostiți au început să se logodească în această zi, considerată specială.
„Zân de esență solară, apropiat de divinități ale naturii și dragostei, Dragobetele ar descinde dintr-o străveche Zeiță Pasăre, această zeiță devenind, în zeci de mii de ani, Marea Zeiță a Pământului, unele atribute ale ei regăsindu-se la Maica Domnului, Baba Dochia sau Sfânta Vineri. Unele legende românești îl amintesc pe Dragobete Iovan ca pe fiul Babei Dochia, despre care unii mitologi sugerează că ar fi o Mare Zeiță a Pământului”, scrie despre el Marcel Lutic în Timpul sacru – Sărbătorile de altădată (Iași, 2009), citat de Alba24.
Citește și: Valentine’s Day în lume. Cum se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților pe mapamond
Legende despre Dragobete
În privința lui Dragobete există mai multe legende, diferite de la o zonă la alta și tot diferite sunt și tradițiile și obiceiurile legate de această zi.
Una dintre legende spune că Dragobete a fost transformat de Maica Domnului în Năvalnic, o plantă de leac folosită în vrăjile de dragoste. Potrivit poveștii din bătrâni, Dragobete ar fi încercat să-și folosească farmecele asupra Maicii Domnului.
Dragobete, este prezentat în legendă ca un flăcău frumos, pe care îl doreau toate fetele. Acesta avea puteri magice și de câte ori intra într-un sat, toate cărările se încurcau pentru reprezedntantele sexului frumos.
Citește și: Idei de cadouri pentru a-ți surprinde partenerul de Ziua Îndrăgostiților
La un moment dat, tânărul a intrat într-o pădure și, cum Maica Domnului tocmai voia să treacă pe acolo, a rătăcit și ea calea din cauza lui și trei zile și trei nopți a umblat printre copaci și buruieni fără să găsească drumul.
După trei zile, ea s-a întâlnit cu o bătrână, îmbrăcata într-o cămașă albă, care la rândul ei a rătăcit calea din cauza lui Dagobete.
Ascuns într-un tufiș, tânărul a ieșit vijelios, dorind să le omoare pe cele două femei. Bătrâna, însă, l-a blagoslovit spunându-i: „Năvalnic ești, năvalnic să fii! Între buruieni de dragoste ești, și buruiană de dragoste să rămâi!”. Iar Maica Domnului l-a transformat în plantă.
În timp ce această legendă îl prezintă ca fiind un tânăr răutăcios, o alta spune despre el că era un tânăr cu părul negru ca abanosul și ochii verzi ca iarba muntelui, care trezea iubirea în inima tinerelor fete doar cântând din fluier.
Ani de zile el s-a plimbat printre oameni și i-a învățat ce este dragostea și cum să iubească, iar atunci când i-a venit timpul să moară, Maica Domnului l-a transformat în Năvalnic, plantă folosită apoi în farmece de dragoste.
Citește și: Mesaje de Valentine’s Day. Ce urări să faceți de Ziua Îndrăgostiților
Dragobete și Baba Dochia
În multe părți, numele lui Dragobete este legat de cel al Babei Dochia. El este prezentat ca fiind singurul fiu al acesteia și lumina ochilor ei.
Băiatul s-a îndrăgostit de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara și a decis să se căsătorească cu ea. Mama sa nu a fost, însă, de acord și a decis să scape de viitoarea sa noră. Dochia i-a dat fetei un ghem de lână neagra şi i-a cerut să se ducă la râu să-l spele până se face alb.
Logodnica lui Dragobete s-a supus și a încercat din răsputeri să albească ghemul, dar fără succes.Din cauza frigului și a apei înghețate, mâinile fetei au început să sângereze, dar ea a refuzat să plece spre casă până nu-şi îndeplinea sarcina.
Impresionat de durerea fetei, Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Făcând ce i s-a spus, fata a reușit să facă lâna albă. Fericită, ea s-a întors acasă și i-a povestit viitoarei soacre ce s-a întâmplat.
Baba Dochia l-a numit pe străinul care i-a dat floarea fetei drept Mărțișor, pentru că nu l-a recunoscut pe Iisus Hristos.