Cine conduce ADS după descinderea DNA
După arestarea de către DNA a directorului Direcției Control Reprezentanțe Teritoriale și Comunicare din cadrul Agenției Domeniile Statului (ADS), Marius Ionel Nuță, directorul instituției, George Sava, stă numai în concediu medical iar agenția este condusă de două personaje extrem de controversate.
Nuță tovarășul de nădejde al lui Sava
Marius Ionel Nuță, director al Direcției Control Reprezentanțe Teritoriale și Comunicare din cadrul Agenției Domeniile Statului (ADS), este acuzat de DNA de comiterea infracțiunii de trafic de influență. Procurorii DNA îl acuză pe Nuță că, în perioada 24 ianuarie – 20 martie 2023, ar fi pretins, pentru el și pentru alte persoane, de la un om de afaceri, martor în cauză, suma totală de 350.000 euro pentru „a-l ajuta” pe acesta din urmă să încheie cu ADS un contract de arendă pentru o suprafață de 650 hectare de teren agricol dintr-o comună din județul Giurgiu. La momentul reținerii Marius Ionel Nuță, directorul general al ADS, George Sava, era în concediu medical. Și de atunci este tot în concediu medical. Nu trebuie omis faptul că Marius Nuță este un pensionar militar adus în ADS de George Sava, cei doi fiind foarte buni prieteni. În lipsa lui Sava, ADS este condusă de către pupila acestuia, Andreea Constantinescu, venită, de la Smart SA. Ministrul Petre Daea a precizat pentru PUTEREA că ”Domnișoara Andreea Constantinescu este angajata Agenției Domeniilor Statului începând cu data de 02.05.2022” și ”ocupă funcția publică de expert, clasa I, gradul profesional superior la Compartimentul Comunicare şi Relaţii Publice” (https://www.puterea.ro/cine-conduce-agentia-domeniilor-statului-cu-girul-lui-petre-daea/). De fapt, George Sava a fost și este pe post de șofer, de asistent și de consilier al acesteia.
Noul tandemn de la conducerea ADS
Surprinzător după reținerea lui Nuță, pupila lui Sava conduce acum ADS cu ajutorul unui personaj extrem de controversat din Ministerul Agriculturii. Este vorba despre directorul adjunct al Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecții, Petrică Anton. Acesta este un fost polițist , fost polițist ajuns pe această funcție ca urmare a unui control prin sudul țării care viza familia unui demnitar. Colac peste pupăză, cea de a doua soție a directorului Petrică Anton a ajuns șef serviciu la Agenția Domeniilor Statului (ADS) la scurt timp după ce Sava a a juns director general. Practic, acum când George Sava este într-un concediu medical prelungit și de …DNA, ADS este condusă de pupila acestuia, Andreea Constantinescu și de fostul polițist Petrică Anton.