Cine deține marile ferme ecologice din România. Trei jucători lucrează 18.000 hectare  

Publicat: 21 iul. 2023, 07:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Cine deține marile ferme ecologice din România. Trei jucători lucrează 18.000 hectare  

Cea mai mare fermă ecologică din România administrează circa 9.000 hectare de teren agricol, adică cam cât ceilalți doi jucători din topul celor mai importante companii care activează în sector la un loc.

Prima poziție în top este ocupată de Agrodelta Sireasa, firmă deținută de fostul senator Traian Rece, care a reușit să concesioneze mai multe terenuri de la Consiliul Județean Tulcea pentru niște sume modice, adică undeva la 20 de dolari pe hectar, potrivit informațiilor din presă.

Anul trecut, compania lucra 8.900 hectare în sistem ecologic în județul Tulcea pe care erau înființate culturi de grâu, porumb, floarea soarelui sau lucernă certificate de Bio Cert  Tradițional.

În 2022, compania a avut o cifră de afaceri de 6,2 milioane de lei, în creștere cu aproape un milion de lei, față de anul anterior, și un profit net de aproximativ un milion de lei.

Locul doi în topul pe anul 2023, potrivit informațiilor furnizate Puterea.ro de către APIA, este ocupat de firma Agricola Alba din Dumbrava, județul Timiș, controlată de italieni – Casa Lionello SRL – și de departe cea mai rentabilă, la prima vedere.

Conform datelor societății de certificare BioAgriCert, în 2022, firma lucra în sistem ecologic circa 5.000 ha de teren cultivat cu grâu comun de toamnă, grâu Spelta, secară de toamnă, mazăre de toamnă verde, lucernă, floarea soarelui sau soia.

Compania a realizat, anul trecut, o cifră de afaceri de 36,6 milioane de lei, la un profit net de 3,7 milioane lei cu doar doi salariați.

Pe locul trei în clasament se află Cerealbio din Timiș, cu acționari tot italieni (Borno Luigi și Stefano Guarnieri), care administrează 3.759 ha, în diverse stadii de conversie, terenuri cultivate cu floarea soarelui, grâu dur, rapiță, soia, lucerna sau plante de nutreț în localitățile Livezile și Banloc. În 2022, firma a avut o cifră de afaceri de 15,5 milioane de lei și un profit net de 2,1 milioane de lei.