Cine e deputatul care deja a sărit din schema PSD
Unul dintre deputații PSD care are o relație foarte apropiată cu fostul premier Victor Ponta este căzut în dizgrația conducerii partidului, având șanse mici să mai prindă anul viitor un mandat de parlamentar.
Deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa, este un apropiat al lui Victor Ponta, dar, în același timp și finul lui Vasile Dîncu. Numai că, de ceva timp, Radu Popa a căzut în dizgrația conducerii PSD, dar mai ales a președintelului PSD Dâmbovița, Cornel Ștefan.
Ca atare, el are șanse foarte mici să mai prindă un mandat de parlamentar la Dâmbovița, fapt pentru care s-a întâlnit recent cu Victor Ponta. De fapt, Radu Popa vrea ca fostul premier să-i aranjeze, pentru anul viitor, un loc de deputat într-un alt colegiu decât Dâmbovița. A încercat ceva pe la AUR dar a fost trimis la plimbare.
Nu trebuie omis faptul că Radu Popa a devenit oarecum cunoscut după relația cu Romanița Iovan, iar din punct de vedere politic este un trasesit care s-a lansat la partidul lui Dan Diaconescu, după care a făcut vreo două reveniri prin PSD, după ce a cochetat cu PDL.