Cine este Andrei Muraru, noul ambasador al României în SUA. Studii și avere
Andrei Muraru a fost eliberat, miercuri, din funcția de consilier prezidențial și numit ambasador al României în Statele Unite ale Americii.
Pe 14 aprilie, Andrei Muraru a fost avizat favorabil în comisiile parlamentare de politică externă pentru postul de ambasador al României în Statele Unite. El a declarat, la audierile din comisii, că este încrezător că până la finalul mandatului preşedintelui Klaus Iohannis românii vor călători în SUA fără viză.
Cine este noul ambasador al României în SUA
Andrei Muraru este licențiat al Universității „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Istorie, specializarea Istorie (iulie 2005). În iulie 2007, a finalizat programul de master „Românii și Europa” din cadrul aceleiași facultăți, iar în septembrie 2011, a devenit doctor al Universității „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Istorie, teza de doctorat „Procesele criminalilor de război din Transnistria” obținând calificativ maxim.
El a beneficiat în anii de studiu de o serie de burse de cercetare în instituții academice din afara țării. A fost bursier Erasmus-Socrates la Aristotle University of Thessaloniki, bursier New Europe College (bursă Odobleja) la New Europe College – Institute for Advanced Study, iar în perioada octombrie 2010 – mai 2011 a fost bursier United States Holocaust Memorial Museum – Center for Advanced Holocaust Studies, Washington DC. De asemenea, Andrei Muraru a obținut o bursă postdoctorală la Yad Vashem – The International Institute for Holocaust Research pentru anul 2020.
A lucrat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Andrei Muraru a lucrat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziții, de la expert-cercetător la președinte executiv (2012-2014). În perioada 2006-2009, Andrei Muraru a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. A fost membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune (2014). În perioada iulie-decembrie 2014, a fost consilier personal al lui Klaus Iohannis.
El este lector universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană) și cercetător științific III la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel”.
Acesta a fost decorat de Regele Mihai pentru contribuția adusă la cunoașterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate” (2008) și pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer (2015). În 2019, Andrei Muraru a fost decorat de Președintele Italiei, Sergio Mattarella, cu Grande Ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana, potrivit Administrației Prezidențiale.
Ce avere are Andrei Muraru
În ultima sa declarație de avere completată în anul 2020, Andrei Muraru a scris următoarele: el deține un apartament în București împreună cu soția acestuia. Nu deține terenuri, mașini sau bijuterii.
Acesta are deschise trei conturi la bancă, două la ING în valoare de 27.063,23 de lei și un cont la Revolut pe care are 8.129.11 lei.
Soția acestuia, Andreea Muraru, are deschise două conturi bancare. Unul la Banca Transilvania, pe care are 46.156.89 de lei și unul la Revolut pe care are suma de 404.32 de lei.
Tot soția noului ambasador are un credit la ING România, scadent în anul 2041, în valoare de 30.000 de euro, dar și unul la Banca Transilvania (act adițional) în valoare de 67.550.
În declarația de avere completată anul trecut, Andrei Muraru a notat la capitolul salarii suma de 166.089 de lei din activitatea de consilier prezidențial și suma de 25.088 de lei din activitatea de lector universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. De asemenea, acesta a câștigat 913 lei de la Editura Polirom de pe drepturile de autor.
La rândul său, Andreea Muraru a primit de la ASE București din activități didactice suma de 1.597 de lei, indemnizația pentru creșterea copilului de 38.965 de lei și un simulent de reinserție în valoare de 4.050 de lei de la Direcția de Muncă și Protecție Socială.