Cine este băiatul de 21 de ani din Ploiești care s-a aruncat de la etajul 10
Apar informații noi despre tragedia din Ploiești, acolo unde, sâmbătă seară, un tânăr de 21 de ani a ales să se sinucidă și s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc.
George avea 21 de ani. Acesta ar fi ales să se răzbune pe tatăl său după o ceartă, iar astfel a folosit moartea sa drept o răzbunare.
Pe lângă relația tensionată cu părinții și familia, tânărul a avut și alte probleme. Tânărul ar fi devenit consumator de droguri, iar asta i-ar fi dat viaţa peste cap.
Înainte de gestul extrem, tânărul avea o stare de agitație specifică consumului de droguri și s-a închis în cameră. După mai multe amenințări că se va sinucide, a recurs la gestul extrem.
Părinții temundu-se că poate recurge la gestul extrem, au sunat la 112 pentru a anunța autoritățile. În scurt timp, temerile părinților aveau să se adeverească, după ce o vecină a sunat la 112 că tânărul de 21 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 10 al blocului.
Părinții băiatului au fost transportați la spital
În urma impactului cu solul, tânărul a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar în cădere, tânărul a distrus mai multe aparate de aer condiționat.
Medicii s-au văzut nevoiți să declare decesul, în timp ce părinții erau sfâșiați de durere și priveau neputincioși.
Părinții tânărului au suferit un adevărat șoc și au avut fost transportați la spital.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.