Cine este bulgarul cu telefon de România care preia terenurile fermierilor din Nicopole
Un fermier bulgar care deține suprafețe agricole importante în țara natală, dar și în sudul României, achiziționează la greu terenuri în satele de pe malul drept al Dunării, unde agricultorii au ajuns la sapă de lemn, în mare parte și din cauza mărfurilor din Ucraina.
În urmă cu ceva vreme, acesta își oferea ajutorul agricultorilor aflați la ananghie, potrivit unui banner care poate fi văzut în localitatea Knezha și pe care este trecut la contact un număr de telefon românesc. Astăzi, însă, investitorul a ajuns să cumpere pământurile și să le preia datoriile fermierilor falimentari, după cum relatează Agri.bg.
Ultima pe listă este cooperativa agricolă din localitatea Nicopole Evlogievo, aflată la mică distanță de Plevna. Și nu este singura, alți trei fermieri din orașul vecin Trastenik sunt în aceeași situație.
Agricultorii de aici se plâng că zilnic intră prin portul Nicopole în jur de 80 camioane cu semințe de floarea soarelui românească, conform documentelor, dar care în realitate ar fi de proveniență ucraineană, marfă preferată de procesatorii bulgari în detrimentul celei autohtone.
Fermier de top pe ambele maluri ale Dunării
Chiar dacă nu este specificat numele fermierului care îi preia pe agricultorii bulgari, cel mai probabil este vorba de Svetoslav Ilchovski, patronul firmelor Ilcovski ET „Svetoslav Ilcovski” și „Altimir-BS” (cu sediul în Knezha, zona Plevna), unul dintre cei mai mari fermieri din Bulgaria, dar și un personaj controversat, implicat în mai multe scandaluri de-a lungul timpului, motiv pentru care a și spus de mai multe ori că își mută afacerile în străinătate.
În 2021, acesta lucra peste 10.500 de hectare de teren agricol și deținea capacități de depozitare de 200.000 de tone, fiind și un exportator important de mărfuri agricole.
Ilchovski ar fi reușit să strângă circa 10.000 de hectare de teren agricol și în sudul României, o mare parte din suprafețe fiind preluate de la Mihai Rotaru, patronul clubului de fotbal Universitatea Craiova.
Citeste si Cine este bulgarul controversat care a cumpărat teren agricol de la patronul Universității Craiova