Cine este cârtița lui Dragnea și a Securității care conduce Ministerul Sănătății

Publicat: 01 aug. 2024, 08:35, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Cine este cârtița lui Dragnea și a Securității care conduce Ministerul Sănătății

Miniștrii Sănătății vin și pleacă, însă, de peste opt ani, sforile instituției sunt trase de către un personaj controversat, susținut și promovat de Liviu Dragnea, despre care se știe că a fost colaborator al Securității.

Dănuț Popa, adevăratul ministru al Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, joacă de ceva timp alba-neagra cu trecerea gratuită a celor 15 spitale CFR către baronii locali PSD și PNL. Însă, manevrele legislative din ultima săptămână privind trecerea Spitalului Clinic CF 2 București către UMF Carol Davila București a evidențiat faptul că Alexandru Rafila este ministru doar pe hârtie, pentru că, în realitate, ministerul este condus de un personaj controversat. Este vorba de secretarul general adjunct Dănuț-Cristian Popa. Practic, Dănuț Popa a schimbat de vreo trei-patru ori punctul de vedere al Ministerul Sănătății privind „măritarea” celor 15 spitale CFR, ceea ce demonstrează că acesta face jocurile anumitor grupuri de interese. Dovada că joacă în funcție de anumite interese este faptul că după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat clar că trecerea gratuită a Spitalului Clinic CF 2 București de la  Ministerului Transporturilor către UMF Carol Davila este ilegală (Grindeanu făcut KO de Rafila: Spitalul Clinic CF 2 București nu poate fi transferat la UMF Carol Davila), Dănuț Popa l-a flituit ieri pe Rafila fără nicio jenă. Astfel, Dănuț Popa a modificat iar proiectul de Hotărâre de Guvern în sensul că Spitalul Clinic CF 2 poate trece gratuit la UMF Carol Davila, deși Alexandru Rafila a dat scris că acest lucru este ilegal, făcând jocurile controversatului rector Viorel Jinga. Numai că manevra golănească a lui Dan Popa cu Spitalul Clinic CF 2 București a intrat deja în vizorul DNA și a altor instituții ale de forță ale statului, ceea ce înseamnă că va ieși cât de curând fum negru pe coșul de la Ministerul Sănătății.

„Pană” al Securității, cârtița lui Dragnea din Ministerul Sănătății

Dar ceea ce se știe mai puțin este faptul că Dănuț Popa este turnător la Securitate sub numele conspirativ de „Pană” (vezi documentul în facsimil). Iar faptul că el este pe această funcție din martie 2016 și până azi, chiar dacă s-a perindat pe la Ministerul Sănătății doar vreo 12 miniștri, spune totul despre cine-l susține și pentru cine joacă. Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că el a aterizat în București, în 2001, ca șofer al fostului ministru al Tineretului și Sportului, Georgiu Gingăraș. După ce Gingăraș l-a ajutat să se însoare cu fată din Constanța și l-a și cununat, Dănuț Popa l-a lucrat pe binefăcătorul său de n-a mai văzut fostul ministru nici Palatul Parlamentului. Asta drept recunoștiință că l-a scos din rumegușul de la Pitești. De asemenea, ceva mai târziu când a ajuns secretar general al Federației Române de Tir, Dănuț Popa a omologat și ceva performanțe cu iz penal în ograda acestei federații. Cu un asemenea CV, Dănuț Popa a fost luat în brațe de Liviu Dragnea și plantat pe funcția de secretar general al Ministerului Sănătății și, indiferent de cine a fost ministru, el a rămas pe funcție, și ca urmare a faptului că este cârtița fostului lider PSD. Astfel zis, de vreo opt ani, miniștrii vin și pleacă, „Pană” rămâne!