Cine este cel bine remunerat șef de serviciu secret din România
Doi dintre cei cinci șefi de servicii secrete din România sunt mult mai bine remunerați decât președintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis remunerat lunar cu 3.090 de euro
La ora actuală, în țara noastră, la vedere, își desfășoară activitatea cinci servicii secrete, două fiind conduse de civili iar celelalte trei de militari. Însă, remunerația acestor șefi de servicii secrete este mai mare sau aproape egală cu cea președintelui României, Klaus Iohannis. Șeful statului încasează lunar 15.162 de lei, ceea ce reprezintă circa 3.090 de euro.
Directorul SPP, Lucian Pahonțu-5.400 de euro pe lună
Cel bine remunrat șef de serviciu secret este generalul Lucian Pahonțu, eternul director al Serviciului de Protecție și Pază (SPP). În buzunarele acestuia întră lunar 26.556 de lei, adică vreo 5.420 de euro, aproape dublu cât primește șeful statului. Pe locul doi în acest top se află directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), generalul Ionel-Sorin Bălan, care încasează 20.795 de lei, în fiecare lună, adică aproximativ 4.230 de euro. Locul trei în acest clasament este adjudecat de directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellving, remunerat lunar cu 14.307 de lei, ceea ce înseamnă vreo 2.910 euro. Pe poziția a patra se află directorului Serviciului de Informații Externe (SIE), Gabriel Vlase, care este retribuit lunar cu 14.395 de lei, adică circa 2.930 de euro. Locul cinci în acest top este ocupat de directorul Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, generalul Tiberiu Silviu Dumitrache, care încasează lunar 13.929 de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 2.840 de euro.
Surprize, surprize și multe umbre!
Practic, oarecum surprinzător, doi șefi de servicii secrete-SPP și STS, adică Lucian Pahonțu și Ionel Bălan, încasează mult mai mult decât președintele României, iar ceilalți trei aproape cât șeful statului. Însă, trebuie precizat că toți adjuncții de la SRI, SIE, SPP și STS sunt remunerați lunar mai bine de președintele României.