Cine este cel mai bine remunerat senator al României

Publicat: 19 feb. 2025, 09:57, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Cine este cel mai bine remunerat senator al României

Unul dintre cei mai controversați senatori ai României este și cel mai bine remunerat dintre cei 133 care au obținut un mandat pentru următorii patru ani. 

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu este un apropiat al fostului președinte Klaus Iohannis, dar și veteran al traseismului politic, fiind totodată cel mai bine remunerat senator al României.

Sorin Cîmpeanu, „doar” 9.400 de euro pe lună, iar Adrian Streinu Cercel, „numai” 8.150 de euro

Potrivit declarației de avere, Sorin Cîmpeanu a încasat, ca senator, vreo 2.600 de euro pe lună, dar pentru „activitate managerială didactică și de cercetare” de la Universitatea de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară București a încasat lunar încă 6.300 de euro (vezi documentul în facsimil).

DA CiMPEANU.Sorin Mihai.24.12.2024

Pe lângă aceste două remunerații de nabab, Sorin Cîmpeanu a beneficiat de alte două bonusuri anuale de 24.804 lei și 2.475 de lei. Astfel, de pe urma acestor patru sinecuri, Sorin Cîmpeanu a încasat suma totală de 553.102 lei, adică vreo 9.400 de euro pe lună, fiind cel mai bine remunerat senator al României.

Nici soția acestuia, Laura Cîmpeanu, nu stă rău la capitolul financiar, încasând de la Universitatea de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară București suma totală de 221.226 de lei, adică vreo 3.700 de euro pe lună.

Trebuie precizat că Sorin Cîmpeanu este un veteran al traseismului politic, trecând pe rând pe la PNL, PC, ALDE, Pro România și revenind la PNL. Pe locul al doilea în acest top al remunerației senatorilor este medicul Adrian Streinu-Cercel, care, tot din patru sinecuri, a încasat „doar” 479.308 de lei, adică vreo 8.150 de euro.