Cine este ciobanul din Rășinari căsătorit cu o prințesă din Indiile Olandeze

Plecat din Rășinari, cu școala la Sibiu, învățând medicină la Cluj și la Viena, medic în armata austriacă, apoi servind în Mexic sub efemerul împărat Maximilian, Ilarie Mitrea, ciobanul din Rășinari, ajunge în cele din urmă să se căsătorească cu o prințesă din Indiile Olandeze, unde rămâne douăzeci și unu de ani.

Ce destin spectaculos poate avea cineva sortit să păzească oile pe dealurile din preajma Făgărașilor, ar fi fost ciobanul din Rășinari, probabil, pentru a trăi un sfert de veac în insulele Sumatra și Borneo, pentru a se căsători cu o prințesă băștinașă și pentru a-și aduce copiii, zeci de ani mai târziu, să vadă apusul soarelui în Munții Cibinului?

Ilarie Mitrea, ciobanul din Rășinari, primul român care a pășit în Australia

Cu Ilarie Mitrea, ciobanul din Rășinari, așa a fost să se întâmple. Născut în primăvara  anului 1842, a avut șansa unui tată care să intuiască devreme posibilitățile acestui copil și să fie dispus să facă eforturi considerabile pentru a-l trimite la învățătură.

De la școala săsească din Sibiu către Cluj, unde își începe studiile de medicină și apoi spre Viena, unde este curând remarcat și unde  își dă doctoratul cu o teză revoluționară- „De cloroformio”- ce demonstrează utilitatea folosirii narcozei în chirurgie, drumul acestui bărbat ce avea să călătorească pe trei continente este încă destul de neted.

În august 1865, Ilarie Mitrea, ciobanul din Rășinari debarcă la Brisbane, în Australia, fiind probabil primul român care pășește pe acest pământ.

O aventură politică dezamăgitoare pentru Ilarie Mitrea

Lucrurile încep să se complice însă atunci când, după o perioadă în care servește în armata austriacă, Ilarie Mitrea decide să își lege destinul de un personaj efemer: arhiducele Maximilian I Joseph al Austriei, membru al casei Habsburg-Lorena, care ajunge vremelnic și cu sprijinul lui Napoleon al III-lea, împărat al Mexicului.

Ilarie Mitre, ciobanul din Rășinari, eroul nostru se angajează pentru șase ani în corpul expediționar al împăratului și primește gradul de locotenent și medic superior. Odată ce Maximilian este detronat și împușcat de mexicanii conduși de Benito Juarez, medicul român va alege să servească sub steagul celui din urmă.

Anii aceștia de front constituie  o perioadă dificilă și dezamăgitoare pentru Mitrea, ciobanul din Rășinari, care pare să se închidă în sine  în urma acestei aventuri politice, căci refuză să dea prea multe amănunte despre călătoriile sale. Însă, naturalist sârguincios și antropolog avant- la- lettre, începe să noteze o serie de observații interesante despre limba, cultura și arta populației cu care intră în legătură, ca și câteva cuvinte despre structura solului în acea parte a Americilor.

La începutul anului 1868, pe ruta Vera Cruz- Genova- Viena- Budapesta- Rășinari, Ilarie Mitrea se întoarce în țară cu o colecție deja remarcabilă de etnografie bazată pe artefactele indienilor nativi din munții Sierra, și cu intenția de a-și deschide un cabinet medical în Transilvania. I se refuză dreptul de liberă practică și aici și în Principatele Unite. „Dacă acasă nu se poate, atunci măcar în Europa să fie” pare să-și spună medicul român. Își îndreaptă atenția către capitala Imperiului Austro-Ungar, însă… surpriză : autoritățile de la Viena îl acuză de trădare și îi comunică faptul că intenționează să-i intenteze proces pentru că intrase în serviciul republicanilor mexicani după moartea împăratului Maximilian.

Prințesa rănită la vânătoare îi devine nevastă ciobanului din Rășinari, Ilarie Mitrea

Tracasat și deziluzionat din nou, Ilarie Mitrea, cel care ar fi putut să fie ciobanul din Rășinari, își oferă serviciile, în 1869, armatei olandeze, unde este integrat cu gradul de căpitan -medic, i se latinizează numele, devenind Hilarion, și este trimis să-și îndeplinească serviciul în colonii. Avea duăzeci și șapte de ani și tocmai își începea cea mai importantă etapă a vieții.

Sfârșitul anului 1870 îl găsește la Batavia (Djakarta). Următorii douăzeci și unu de ani și-i va petrece în această cât se poate de îndepartată parte a lumii, între Anier, Moera-Tweti, Borneo, Sumatra si Celebes, și cel mai mult în insulele Sonde, unde  îi oferă primul ajutor prințesei Vatam Cadam Radam, care are un accident la vânătoare și care apoi acceptă să-i fie nevastă. Va avea cu ea doi copii pe care ani mai târziu îi va aduce cu el în Europa, însă deocamdată are cu totul alte griji : cruzimea gratuită a colonialiștilor față de băștinași îi repugnă, astfel încât, în 1887 reușește chiar să obțină de la guvernatorul general al Indiilor Olandeze un ordin prin care se interzice atât civililor cât și militarilor olandezi să împuște băștinași din simplă plăcere „sportivă”.

Luptele dintre europeni și malaiezienii musulmani din provincia Acin îl fac să noteze cu amărăciune : „Noi tragem în ei cu arme de foc, iar ei în noi cu săgeți. Un astfel de război nu a fost frumos.” Ilarie Mitrea, ciobanul din rășinari, însuși are în toți acești ani, se pare, un singur servitor, pe care îl tratează cu omenie, iar în casa lui din insulă, așa cum va face dealtfel ani mai târziu și în Rășinarii natali, creează un fel de clinică în care îi îngrijește gratuit pe băștinași.

Mitrea, „ciobanul din Rășinari”, afirmă că „starea de sănătate a ostașului atârnă în mare măsură de sănătatea și alimentația populației civile”. Ca urmare intră, nu rareori, în conflict cu autoritățile cărora el însuși le aparține. Se consolează strângând fel de fel de artefacte- crustacee din insule, diferite vertebrate conservate în alcool, piei, obiecte de cult, podoabe, arme, scule de prin gospodării. Sfidează clima dificil de suportat și bolile tropicale, căci e pasionat de bogata floră și faună din arhipelag. Îi place și să vâneze. Rinoceri.

Deși adorau capetele umane, canibalii nu s-au atins de carnea lui

Notează la un moment dat :”[…] o parte a insulei (n.a- Acin) unde n-a colectat nimeni înainte. Insularii de aici sunt cei mai periculoși pentru europeni. Ei simțesc o plăcere deosebită când pot pune mâna pe un străin. Carnea, de preferință capetele acestora, sunt o adevărată delicatesă pentru ei.” Cumva însă, carnea lui Ilarie Mitrea nu îi interesează, căci  în toți anii care urmează, el va colecta și va clasa nestingherit o mulțime de plante și animale, între care maimuța cu trompă- specie deosebit de rară. Tolerant și dezinteresat, mânat de compasiune și de simpatie pentru băștinași, a rămas celebru printre localnici pentru că a refuzat să primească din partea indigenilor recunoscători pentru serviciile sale un săculeț cu perle.

La întoarcerea sa în Europa însă, la începutul anului 1881, descarcă la Viena, pentru a lua drumul României, un material etnografic considerabil. Apoi se reîntoarce pentru încă zece ani în Indonezia, pe care o părăsește în august 1893 pentru a se stabili definitiv la Viena. Mai trăiește zece ani, iar ciobanul din Rășinari își petrece verile acasă, unde face ce făcuse și în Indiile Olandeze: îi îngrijește pe gratis pe localnici.

Întristat și însingurat, Ilarie Mitrea, ciobanul din Rășinari, mai trăiește doi ani în Viena, unde moare la 31 ianuarie 1904, probabil sinucigându-se cu o injecție cu cloroform. Este înmormântat într-o groapă comună, dar… DAR…la momentul acela apucase să facă Muzeului Antipa cea mai importantă donație pe care a primit-o vreodată. Regele Carol I îl răsplătise cu două medalii „Coroana României” ca recunoaștere a gestului său de filantrop!