Cine este consultantul politic surpriză al lui Geoană
Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, este disperat să candideze iar la Președinția României, fapt pentru care este dispus să se facă frate și cu dracul până trece puntea de la Cotroceni.
În echipa de susținători a lui Mircea Geoană a ajuns recent și un personaj politic destul de controversat. Este vorba de fostul primar PNL al Sectorului 6, Rareș Mănescu, un apropiat al lui Crin Antonescu, dar și al liderului informal al grupului de la Monaco, Dragoș Dobrescu. Potrivit informațiilor noastre, cooptarea lui Rareș Mănescu în echipa lui Mircea Geoană pe post de consultant politic are drept scop racolarea de liberali care să-l susțină pe „Mihaela, dragostea mea!”. Așadar, Mircea Geoană merge către Cotroceni și pe mâna Grupului de la Monaco.