Cine este directorul de la ANSVSA care a primit de cinci ori aviz ORNISS negativ
Un document intern al Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) scoate în evidență o situație incredibilă în care se află de mulți ani un director cu greutate al instituției.
Pe data de 24 noiembrie 2023, subsecretarul de stat al ANSVSA, Csutak Nagy Laszlo, în calitate de șef al structurii de securitate, a emis o notă de serviciu oarecum suprinzătoare, către cele zece direcții județene al instituției. Practic, Csutak Nagy Laszlo cerea ca până pe 6 decembrie 2023, directorul general și directorul general adjunct al fiecărei direcții din țară să prezinte situația deținătorilor de certificat privind accesul la informații clasificate (vezi documentul în facsmil), inclusiv „numărul și data adresei ORNISS pentru persoanele care au primit aviz ORNISS negativ”.
Directorul Ovidiu Zvorișteanu joacă alba-neagra cu șefia la DSVSA București
Astfel, prin această adresă, subsecretarul de stat Csutak Nagy Laszlo a pus pe tapet o situație incredibilă care domnește de mulți ani la DSVSA București. Directorul general de la DSVSA București, Ovidiu Zvorișteanu, a primit, atenție, de cinci ori, aviz negativ de la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), dar cu toate acestea este menținut abuziv și ilegal în funcția de conducere de câțiva ani.
De ce? Pentru că singura numire pe funcția de director general al DSVSA București a lui Ovidiu Zvorișteanu este cea din 2013, iar la reorganizarea ANSVSA din 2018, el nu a putut fi numit la șefia DSVSA București pentru că nu avea aviz ORNISS.
Cu toate acestea, Ovidiu Zvorișteanu este menținut în funcție în mod ilegal și abuziv. Când a fost schimbat din funcție, în 2020, a dat în judecată instituția pe motiv că îi fusese micșorat salariul, fiind pus șef de serviciu, funcție care nu necesita aviz ORNISS.
Surprinzător, a câștigat procesul de suspendare din funcția de director general al DSVSA București, dar, tot surprinzător, conducerea ANSVSA nu a emis, în 30 de zile de la pronunțarea instanței, ordinul de anulare a demiterii acestuia.
Astfel, după ce i s-a dat de cinci ori aviz negativ de la ORNISS, Ovidiu Zvorișteanu este menținut abuziv în funcția de director general al DSVSA București, deși se judecă cu instituția, având pe rol vreo cinci procese (vezi lista proceselor în facsmil).
Cine sunt susținătorii lui Zvorișteanu
Cine-l ține acum în brațe pe Ovidiu Zvorișteanu? Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu și un europarlamentar PNL, al cărui nume nu îl publicăm pentru moment, din rațiuni care vizează o anchetă de amploare a unor instituții de forță ale statului. Situația lui Ovidiu Zvorișteanu, care este menținut director general la DSVSA București fără aviz ORNISS, este și la Galați și Neamț, dar președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, se face că plouă. De ce oare?