Cine este Elon Musk de România care a dirijat dezastrul de la Nuclearelectrica
De mai bine de șapte ani, una dintre cele mai importante companii din țara noastră este condusă, pas cu pas, spre dezastru de către un director care se crede Elon Musk de România.
Nuclearelectrica este condusă de 7 ani ani de un specialist în …limba rusă
Din septembrie 2017, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) SA este condusă de Cosmin Ghiță, care susține în CV că are drept specializări principale „științele politice”și „limba rusă”. Un document transmis mai multor instituții de forță ale statului român, de către un avertizor de integritate, menționează foarte clar că „SNN s-a degradat mult, scăzând mult sub nivelul de la care Cosmin Ghiță a preluat-o”. Mai mult, „Nuclearelectrica condusă de Cosmin Ghiță s-a dovedit incapabilă să dezvolte și să implementeze investiții”. La ora actuală, SN „Nuclearelectrica” S.A. este sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deținând 82,49% din acțiuni și alți acționari – 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013.
„Din punct de vedere investițional, Nuclearelectrica a ratat toate țintele asumate”
În acel document mai sus menționat și deținut de PUTEREA se mai precizează că „la sfârșitul lunii iunie 2024, Nuclearelectrica a raportat un grad de realizare a programului de investiții de doar 19,4%, iar pentru anul 2023, gradul de realizare a programului de investiții aprobat inițial de acționari a fost doar de 44%”. Dar, avertizorul de integritate trage și un semnal de alarmă: „Situația este cu atât mai gravă cu cât în aproximativ doi ani, SNN va opri o unitate pentru retehnologizare și, astfel, veniturile se vor înjumătăți și cheltuielile vor rămâne la același nivel”. Mai mult, „Din punct de vedere investițional, SNN a ratat toate țintele asumate-proiecte de infrastructură critică ale statului român, iar organizațional a dus la un exod masiv al specialiștilor din cadrul companiei, cu efecte vizibile în desfășurarea activităților cotidiene și alarmate asupra siguranței nucleare în operare”.
Managementul de top al lui Ghiță: 5 directori financiari în 7 ani și „a înlocuit profesioniștii cu foste secretare”
În cei șapte ani de mandat ai lui Elon Musk de România, adică ai lui Cosmin Ghiță, SNN a avut nu mai puțin de 5 directori financiari: Mihai Darie, Adrian Dumitriu, Paul Ichim, Dan Nicolae Faranga și Vasile Dascălu, iar acum se încearcă găsirea celui de al șaselea. De asemenea, avertizorul de integritate semnalează că directorul general Cosmin Ghiță a înlocuit „profesioniștii cu foste secretare, asistente sau persoane ce s-au remarcat mai întâi în calitate de creditori și apoi ca persoane lipsite de experiență”. În același timp, sub comanda lui Cosmin Ghiță s-a înregistrat sumbrul record de a avea două accidente mortale în trei ani. Cu asemenea „performanțe” de top din era Ghiță, nu este de mirare că premierul Marcel Ciolacu a cerut demiterea Consiliului de Administrație, înclusiv a directorului general Cosmin Ghiță, acest Elon Musk de România!
Klaus Iohannis – 3.200 de euro/lună, Cosmin Ghiță – 15.600 de euro/lună
Din punct de vedere financiar, Cosmin Ghiță, acest Elon Musk de România, este mai bine remunerat decât orice bancher de top din țara noastră. Pentru efortul de a conduce Nuclearelectrica, Ghiță a încasat, lună de lună, doar vreo 14.300 de euro. La această sumă s-a mai adăugat un bonus lunar de aproape 1.300 de euro pentru că administrează proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești-Dâmbovița. Practic, în conturile lui Elon Musk de România au intrat în fiecare lună a anului trecut cam 15.500 de euro, ceea ce înseamnă că a fost de cinci ori mai bine remunerat decât președintele României. Adică, Iohannis încasează 3.200 de euro, lună de lună, iar Ghiță Musk 15.600 de euro!