Cine este finanțatorul misterios austriac al lui Călin Georgescu. Are afaceri uriașe în România
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/New-Project-5.jpg)
Un jurnalist din Statele Unite ale Americii a dezvăluit cine este misteriosul finanțator austriac al lui Călin Georgescu. Roland Schatz este un om de afaceri care l-ar fi inventat pe fostul candidat la prezidențiale, alături de o rețea internațională, bine pusă la punct.
Finanțatorul lui Georgescu, cu afaceri uriașe în România
Dezvăluirile îi aparțin jurnalistului american de investigații Frank Parlato, care a publicat recent o analiză despre anularea alegerilor prezidențiale din România în Artvoice. El face referire la Roland Schatz, un afacerist austriac de succes, numindu-l finanțatorul și chiar mentorul lui Călin Georgescu. De asemenea, el ar fi cel căruia fostul candidat la prezindențiale i-ar datora multe dintre realizările sale profesionale, trecute în CV.
Mai exact, Schatz este cel care l-a numit în funcția de director al fundației UNGSII între 9 iulie 2016 și 14 decembrie 2016 pe Georgescu. Entitatea nu are legături oficiale cu ONU, însă Georgescu a scris în CV-ul său că a fost director executiv și consilier special al directorului general al biroului ONU din Geneva.
Mai mult, sunt informații despre restul rețelei care a stat în spatele lui Georgescu și cu ajutorul căreia a devenit cunoscut pe scena internațională. Aceasta se extinde din România, până la apropiați ai Kremlinului, în ciuda faptului că Georgescu și-a negat legăturile cu Rusia. Jurnalistul american a relatat că printre susținătorii lui se mai numără:
- Alexey Komov, membru al World Congress of Families, o organizație susținută de Kremlin, creată pentru a infiltra rețelele conservatoare din SUA și Europa, și oligarhul rus Konstantin Malofeyev.
- Petre Răcănel, fost diplomat român devenit agent pro-Kremlin.
- Ilan Șor, om de afaceri și politician moldovean, cunoscut pentru implicarea sa în frauda bancară de un miliard de dolari din Republica Moldova și pentru legăturile sale cu Rusia.
- Igor Dodon, politician moldovean pro-Kremlin.
- Horațiu Potra, agent al serviciilor de informații ruse și mercenar implicat în operațiuni militare în Africa, asociat cu fostul ambasador Valeri Kuzmin.
- Oligarhul rus Alisher Usmanov, care i l-a împrumutat lui Georgescu pe bodyguardul său, Adrian Mandea, pentru protecție.
- GRU, agenția de informații militare a Rusiei, prin intermediul lui Constantin Bogdan Vacusta, membru al grupării „The Young Crows”.
Pe lângă aceștia, se remarcă numele unei persoane care îl leagă pe Călin Georgescu direct de Vladimir Putin. Este vorba despre Elena Shmeleva, co-manager al campaniei președintelui rus în 2018. Și în acest caz apare din nou o legătură cu Roland Schatz. Cei doi au colaborat în cadrul companiei rusești LLC Media Tenor.
Omul de afaceri austriac nu a ezitat să-i ia apărarea lui Călin Georgescu în spațiul public. Într-un articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung, Schatz l-a numit pe fostul candidat „victimă”, în contextul anulării alegerilor din România și al acuzațiilor ce i-au fost aduse.