Cine este „lobbyistul” de serviciu al COSR de la Hidroelectrica

Publicat: 02 feb. 2022, 14:17, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Cine este „lobbyistul” de serviciu al COSR de la Hidroelectrica
Karoly Borbely

Ca urmare a trocului politic, udemeristul Karoly Borbely a ajuns pe 5 februarie 2019 membru în Consiliul de Supraveghere de la Hidrolectrica pentru o perioadă de patru ani iar de ceva timp și-a găsit o nouă preocupare.

Sponsorizare ratată de 4.000.000 de lei

Tandemul militar din fruntea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), comisarul șef de poliție Mihai Covaliu și colonelul pensionar de armată George Boroi, caută cu disperare sponsori pentru forul olimpic. Ca atare, de ceva timp a bătut la ușa conducerii de la Hidroelectrica solicitând o sponsorizare de 4.000.000 de lei.

Dar președintele directoratului de la Hidroelectrica, Bogdan Nicolae Badea, l-a trimis la plimbare pe Mihai Covaliu. Însă, tandemul Covaliu- Boroi n-a renunțat la gândul de a obține o sponsorizare de la Hidroelectrica și a găsit un susținător chiar în bordul companiei.

Este vorba de Karoly Borbely, membru în Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica și totodată președintele Comitetului de Strategie și IPO. Când s-a luat în discuție sponsorizarea de 4.000.000 de lei către COSR, Karoly Borbely a sărit ca ars și nu a fost de acord. Rămâne de văzut dacă conducerea Hidroelectrica, la presiunile lui Karoly Borbely, va acorda sponsorizarea de 400.000 de euro către COSR în plin scandal al măririi facturilor la energie electrică.

Răzgândirea lui Karoly Borbely

Suprinzător, anul acesta, COSR a revenit la Hidrolectrica cu o solicitare de sponsorizare, ce e drept mai modestă, de numai 400.000 de euro, din care 300.000 de euro să meargă către forul olimpic, iar 100.000 de euro către Federația Română de Gimnastică.

Numai că de data asta, tocmai Karoly Borbely face presiuni asupra conducerii Hidroelectrica să aprobe sponsorizarea către COSR. Adică, anul acesta, și-a schimbat total atitudinea față de anul trecut.

De ce oare? Întâmplător sau nu, Karoly Borbely este ginerele celui care a construit bazinul olimpic de la Izvorani.