Cine este manelistul oprit să iasă din țară. „Țeapă” de 2.000 euro
Probleme pentru interpretul de manele Nikolas Prym. Acesta a fost reținut 24 de ore și se află sub control judiciar, după ce ar fi luat suma de 2.000 euro de la un bărbat din Giurgiu pentru a-i cânta la nuntă și nu s-a prezentat la eveniment.
„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 30 de ani, din oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.
Cei doi au încheiat un contract în data de 8 decembrie 2021 pentru prestarea unor servicii muzicale. Manelistul trebuia să cânte la nuntă în data de 28 mai 2022, între orele 23.00 – 01.00, însă nu s-ar fi prezentat, deși fusese plătit.
Bărbatul acuzat de înşelăciune este interpretul de manele Nikolas Prym. Pe data de 10 decembrie, acesta a fost identificat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, de unde a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu. Iniţial, artistul a fost reţinut pentru 24 de ore, după care a fost plasat sub control judiciar o perioadă de 60 de zile.