Cine este ministrul care știe ce gust au viermii, față de Daea. „Mănânc orice este comestibil”
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că spre deosebire de ministrul Agriculturii, Petre Daea, el a văzut o fermă de viermi, ba chiar știe și ce gust au aceștia, pentru că a avut ocazia să savureze un baton de proteină produs pe bază de viermi. Recunoaște, însă, că preferă carnea de vită, fiind adeptul mâncărurilor tradiționale.
Oficialul de la Mediu a vizitat în urmă cu ceva timp la invitația preşedinţiei franceze, doar se știe că francezii sunt mari amatori de delicatese, o astfel de fermă. Încă o dovadă că UE pregătește de ceva vreme terenul pentru a-i obișnui pe consumatorii europeni să renunțe la carne, pe motiv că animalele poluează și să se orienteze și către alt gen de hrană.
„Mă număr printre persoanele care au văzut ferme de viermi. Preşedinţia franceză ne-a dus în vizită la o fermă de viermi acum un an de zile, un an şi jumătate. Spre deosebire de domnul Daea, eu chiar ştiu cum arată un baton de proteină făcută din viermi, ştiu ce gust are, nu are nicio diferenţă, nici la aspect, nici la gust faţă de batonul de proteină. Sunt un om curios din fire şi mănânc orice este comestibil, gust de fapt, orice este comestibil. Şi în vizitele mele prin Asia am gustat inclusiv astfel de mâncăruri tradiţionale din zona respectivă. În ciuda acestor experienţe, prefer să rămân la carnea de vită, porc mănânc mai rar, dar carnea de vită îmi place în mod deosebit şi cred că putem găsi acel echilibru prin care să nu afectăm nici mediul înconjurător şi să putem să mâncăm în continuare mâncăruri normale, sănătoase, de gen carne de vită, carne de pui, carne de porc în detrimentul noilor invenţii de batoane de proteină din viermi”, a declarat Tanczos Barna la Sfântu Gheorghe.
El a mai spus că la nivelul UE există presiuni foarte mari pentru reducerea efectivelor de animale în vederea scăderii emisiilor de metan şi amoniac, însă România va negocia la Bruxelles, „până în ultima secundă”, pentru ca măsurile europene să afecteze cât mai puţini fermieri. O decizie în acest sens ar urma să fie luată pe data de 16 martie.
Citeste si Supermarketul poate să refuze plata cu numerar. Când se întâmplă