Cine este noul șef al Turismului
După mai bine de două luni de la publicarea organigramei în Monitorul Oficial, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a numit, în sfârșit, un director general pentru turism.
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a numit în această săptămână un nou director general la Direcția Generală Turism. Este vorba despre Ioana Podosu, 42 de ani, fosta șefă a Biroului Național de Promovare Turistică a României de la Roma, din perioada 2010-2017.
Aceasta este din Sălaj și după desfințarea, în 2017, a birourilor de promovare turistică a României a lucrat o perioadă la Ministerul Turismului, după care a ajuns la Ministerul Afacerilor Interne, de unde a fost detașată vreo doi ani la …Ministerul Turismului.
Practic, conform organigramei, Ioana Podosu va fi cea care va conduce activitatea de turism în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, chiar dacă secretarul de stat Lucian Ioan Rus va coordona acest domeniu.