Cine este românul din Ploiești suspectat de spionaj pentru Rusia. Ambiții de politician
DIICOT a anunțat, astăzi, că un cetăţean român este cercetat, deoarece a supravegheat, încă din 2022, obiective militare româneşti sau aparţinând NATO din Tulcea, datele fiind transmise Ambasadei Federaţiei Ruse la București.
La acest moment, românul se află în arest preventiv timp de 30 de zile. Pe surse s-a aflat și cine este cel care este acuzat de spionaj pentru Rusia. Ei bine, este vorba de Alexandru Piscan din Ploiești, care, surpriză mare, are ambiții de politician. În martie, Piscan își anunța candidatura la Primăria municipiului Ploiești ca independent, informație venită dinspre partea presei locale, ceea ce nu i-a reușit până la urmă.
Iată ce posta Piscan pe Facebook în momentul în care își făcea publică intenția de a candida la Primăria Ploiești.
„În cel mai greu și dificil context în care ne regăsim ca oraș atât administrativ cât și politic, am decis sa îmi anunț intenția de a candida la Primăria Ploiești.
Constat cu îngrijorare că interesul față de cetățean și oraș a fost înlocuit cu lupta pentru voturi, pentru funcții, privilegii și vendete politice, iar decidenții politicii s-au rupt total de realitate si cetățeni.
Este o situație regretabilă să vânăm doar funcții.
Am cântărit și analizat această decizie foarte dificilă și doar un om care nu este ancorat in realitate își poate dorii cu ardoare funcția de primar în acest moment doar pentru plăcerea personală de a deține această poziție. Cine va prelua noul mandat va fi omul de sacrificiu pentru următorii patru ani”, scria în martie pe Facebook Piscan.
Ce spune DIICOT
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus, în data de 23.05.2024, reținerea unui inculpat (cetățean român), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, se arată într-un comunicat DIICOT.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT – Structura Centrală și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurilor subordonate. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei ”Vlad Țepeș”, se precizează în comunicat.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică al DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.