Cine este secretarul de stat de la Educație care a schimbat 11 miniștri în 10 ani
În urma negocierilor dintre PNL-USR și UDMR a rezultat că la Ministerul Educației condus acum de traseistul politic Sorin Cîmpeanu vor fi cinci secretari de stat, trei de la PNL și câte unul de la USR și UDMR.
Marea problemă pentru liberali este cine va ocupa cel de al treilea post de secretar de stat ținând cont de faptul că deja două posturi au fost adjudecate, în urma negocierilor, de organizațiile PNL Sector 3 și Constanța.
„Eternul” Gigel Paraschiv
Ministrul Sorin Cîmpeanu vrea, deși postul revine unei organizații din Transilvania, ca al treilea post de secretar de stat din partea PNL să fie pentru Gigel Paraschiv, prorector al Universității Politiehnice din București, cel care este și acum pe funcție.
De ce insistă Cîmpeanu pentru Paraschiv? Pentru că a mai colaborat cu el în primul mandat de ministru în guvernarea PSD, dar și din alte motive frățești care deocamdată nu se vor face publice.
Însă, trebuie precizat că din mai 2012 și până azi, adică aproape zece ani, Gigel Paraschiv a ocupat funcția de secretar de stat țn acest minister, cu o pauză între iulie 2016 și ianuarie 2017 pe mandatul ministrului Mircea Dumitru.
Practic, Gigel Paraschiv a fost secretar de stat sub 14 miniștrii ai Educației, din care trei-Ecaterina Andronescu, Liviu Pop și Sorin Cîmpeanu, au avut câte două mandate.
Astfel, din mai 2012 și până astăzi s-au perindat 15 miniștri la conducerea Ministerului Educației, dintre care 14 au fost supervizați de Gigel Paraschiv, adică Ioan Mang, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie, Sorin Cîmpeanu, Adrian Curaj, Mircea Dumitru, Pavel Năstase, Liviu Pop, Valentin Popa, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu, Daniel Breaz, Monica Anisie și acum Sorin Cîmpeanu.