Cine este turnătorul Securității ajuns în conducerea Ministerului Familiei

Publicat: 09 aug. 2024, 07:47, de Autor: Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Cine este turnătorul Securității ajuns în conducerea Ministerului Familiei

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a anunțat, la începutul acestui an, că în conducerea unui minister se află un turnător la Securitate, iar instanța a confirmat ieri că personajul a avut această calitate. 

CNSAS l-a acuzat, la începutul acestui an, pe Victor-Corneliu Ștefănescu, care era pe funcția de șef al Serviciului Corp Control din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, că a fost turnător la Securitate. Ulterior, acesta a fost detașat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES), condus de deputata PSD de Hunedoara Natalia Intotero, și promovat, pe 2 iulie 2024, pentru o perioadă de șase luni, în funcția de secretar general adjunct al acestui minister.

Curtea de Apel București: „Victor-Corneliu Ștefănescu a avut calitatea de colaborator al Securității”

Victor-Corneliu Ștefănescu a atacat în instanță decizia CNSAS de turnător la Securitate, dar, ieri, Curtea de Apel București a constatat că acesta „a avut calitate de colaborator al Securității, conform art. 2 lit. b) OUG nr. 24/2008” (https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000430693&id_inst=2). Acest articol prevede: „Colaborator al Securității – persoana care a furnizat informații, precum note și rapoarte scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului*). Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

Dar, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) precizează pe site-ul instituției că printre condițiile ca o persoană să poată ocupa o funcție publică se numără și aceea că „nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică”.

CNSAS: „Victor-Corneliu Ștefănescu a fost recrutat, în calitate de colaborator, pentru supravegherea studenților străini”

Informațiile depuse de CNSAS la instanță evidențiază faptul că, între 1983 și 1989, inițial ca student la Academia de Științe Economice din București, Ștefănescu a fost recrutat, în calitate de colaborator, pentru supravegherea studenților străini, ”în special a unui student palestinian cu cețătenie iordaniană, suspectat de legături cu membri ai organizației teroriste Abu Nidal.” Practic, CNSAS a considerat că Victor-Corneliu Ștefănescu a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist ce au vizat îngrădirea dreptului la viață privată, precum relații cu cetățeni străini. Ulterior, adică, ieri, Curtea de Apel București a confirmat acuzațiile CNSAS, fapt pentru care, Victor-Corneliu Ștefănescu ar trebui să nu mai ocupe funcția de secretar general adjunct la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.