Cine i-a împiedicat pe reprezentanții României să ia cuvântul la ONU
Decizia Preşedinţiei gaboneze a Consiliului de Securitate al ONU de a nu permite reprezentanţilor României şi Lituaniei să ia cuvântul în cadrul reuniunii din data de 21 octombrie, pe tema aspectelor umanitare din Ucraina, a creat nedumerire și dezamăgire în rândul diplomaților români.
Decizia este cu atât mai regretabilă cu cât Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite fusese informată anterior că este înscrisă pe lista de vorbitori, arată MAE.
„Intervenţia României în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU ar fi contribuit la o mai bună informare a membrilor Consiliului pe teme umanitare, precum gestionarea situaţiei celor peste 2,6 milioane de refugiaţi ucraineni care au intrat în România de la începutul războiului şi privind sprijinul acordat exportului de cereale din Ucraina prin care se ameliorează accesul la alimente şi se atenuează criza alimentară provocată de Rusia la nivel global”, au transmis reprezentanţii MAE.
Aceștia au mai precizat că au fost efectuate deja demersuri pe lângă Preşedinţia gaboneză şi pe lângă alţi membri ai Consiliului în vederea exprimării dezamăgirii faţă de revizuirea deciziei.
Ulterior, intervenţia României a fost transmisă în scris, ca document oficial al sesiunii.