Cine l-a împins pe Adrian Pintea în conducerea Ministerului Agriculturii
Impunerea în urmă cu ceva timp a fostului director general de la APIA, Adrian Pintea, în funcția de secretar de stat la Ministerul Agriculturii a fost oarecum surprinzătoare, dar, ulterior, s-a aflat și misterul acestei mutări.
După ce timp de șapte ani a condus Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), vâlceanul Adrian Pintea a fost numit, la sfârșitul lunii august 2023, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Suprinzător, Adrian Pintea a fost susținut să ocupe această funcție de către organizația PSD Teleorman condusă de Adrian Gâdea, omul lui Liviu Dragnea. Practic, Adrian Pintea a luat locul în bordul Ministerului Agriculturii, lui Iulian Bucur, susținut de PSD Ialomița. Însă, tot oarecum surprinzător, Iulian Bucur a revenit la APIA, dar nu pe funcția de șef serviciu, ci pe cea de director adjunct. De ce s-a făcut această rocadă pe repede înainte între Adrian Pintea și Iulian Bucur? Potrivit informațiilor noastre, rocada dintre cei doi a fost accelerată de scandalul afacerii cu cele 36.000 de hectare cu stuf din Delta Dunării, transformate peste noapte în pășuni subvenționate cu fonduri europene.Tic- tac, tic-tac…DNA, OLAF și Parchetul European au intrat pe fir! Așadar, stuful din Delta Dunării a suflat în pânzele lui Adrian Pintea și Iulian Bucur.