Cine sunt angajaţii care au cea mai mare leafă în România. Diferenţa între IT şi HoReCa

Publicat: 15 ian. 2023, 14:00, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Cine sunt angajaţii care au cea mai mare leafă în România. Diferenţa între IT şi HoReCa
Bani

Domeniul IT conduce în topul clasamentului celor mai bine plătite meserii din România, în timp ce la polul opus se află sectorul HoReCa.

În noiembrie 2022, un angajat din IT câștiga peste 10.300 de lei, în plus cu 14% față de perioada similară din anul precedent, spre deosebire de un salariat din HoReCa, care primea aproximativ 2.260 de lei, în creştere cu 20% faţă de perioada corespunzătoare a anului anterior, potrivit datelor INS.

În aceeaşi lună, nivelul câştigului salarial mediu net s-a mărit în majoritatea activităţilor din sectorul economic, comparativ cu luna octombrie 2022, datorită acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe sau realizări deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), potrivit RomâniaTv.

De asemenea, majorările câştigului salarial mediu net au fost determinate şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Silvicultură, creşteri de peste 50%

În topul sectoarelor cu cele mai mari creşteri se află silvicultură şi exploatare forestieră – cu 56,6%, fabricarea produselor din tutun, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente- 10,5% şi 14,5%.

De asemenea, au mai fost înregistrate creşteri între 7,0% şi 10,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea echipamentelor electrice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi.

Cât priveşte scăderile câştigului salarial mediu net în noiembrie 2022, comparativ cu octombrie 2022, acestea au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, au mai contat şi nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cel mai mult s-a pierdut în transporturile aeriene (scădere de 10,5%) şi în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de editare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (scăderi între 4,0% şi 7,5%).

Referitor la sectorul bugetar, au fost consemnate creşteri ale câştigului salarial mediu net, faţă de octombrie 2022 în învăţământ (+2,3%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice), dar şi în administraţia publică (+1,5%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigului salarial mediu net s-a redus uşor, comparativ cu luna precedentă (-0,2%).

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,6%, raportat la noiembrie 2021, ajungând la 4.141 lei, mai mare cu 133 lei (+3,3%) faţă de luna octombrie 2022, potrivit datelor de la INS.