21:12 • POLITICĂ
Cine sunt cei 7 liberali care se bat pe cele 5 locuri eligibile la europarlamentarele din 2024
Lupta în PNL pentru primele cinci locuri eligibile la alegerile europarlamentare de anul viitor este în plină desfășurare, dar, în mare, s-a cam bătut în cuie ce liberali vor merge, pentru cinci ani, la Bruxelles, din 2024.
Conducerea PNL a luat în calcul că, la alegerile europarlamentare de anul viitor, cinci fotolii de eurodeputați sunt sigure, dar nu exclud ca, în funcție de conjuctura politică, să obțină șapte-opt sau chiar nouă locuri. Însă, potrivit informațiilor noastre, la ora actuală se bat șapte liberali pentru primele cinci locuri eligibile de pe lista PNL la europarlamentarele din 2024. Este vorba despre Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Eduard Hellving, Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Gheorghe Falcă și Raluca Turcan. Deocamdată nu a fost stabilită ordinea de pe listă, dar cert este că locul cinci va fi ocupat de Alina Gorghiu.