Cine sunt fermierii de top care construiesc cel mai mare parc eolian de la Vaslui
La Vaslui urmează să se construiască un parc eolian cu o putere instalată de peste 200 MW, cel mai mare din județ, de altfel. Printre investitori se află și un grup italian care administrează peste 13.000 de hectare de teren agricol în Delta Dunării, ceea ce îl clasează în topul celor mai mari fermieri din România.
Proiectul “Parc eolian Hoceni – Dimitrie Cantemir” urmează să fie amplasat în extravilanul comunelor Hoceni și Dimitrie Cantemir, compania dezvoltatoare fiind Omnienergy Production, controlată integral de Omniagro. Aceasta din urmă este deținută de George Constantin Păunescu și Fri-El Green Power, cu pachete egale de acțiuni (50%).
Fri-El Green Power este deținută de frații Thomas (fost pilot de curse care a concurat pentru Ferrari), Josef și Ernst Gostner, care lucrează 13.200 ha de teren agricol în Delta Dunării, unde se practică agricultură ecologică.
De altfel, frații Gostner dețin una dintre cele mai mari exploatații de cereale bio din România. Producția merge la export, principalii clienți firme de top precum Barilla sau gigantul Nestle.
Terenurile administrate de grupul Fri-El se află în județul Tulcea, fiind cultivate prin intermediul companiilor Delta-Rom Agriculture SRL și Anglo-Rom Agriculture SRL.
Delta-Rom Agriculture a fost înființată în 1997 și deține 10.000 ha de teren agricol fertil, fiind una dintre cele mai mari ferme agricole de la noi. De asemenea, Anglo – Rom Agriculture SRL lucrează, începând cu 2009, o suprafață de 3.200 ha de teren agricol. Cele două firme sunt specializate în producția de porumb, grâu, orz, floarea soarelui, rapiță și soia.
Grupul Fri-El mai are activitate în România și în sectorul imobiliarelor.
În Italia, grupul italian Fri -El Green Power S.p.A. este unul dintre cei mai mari producători de energie regenerabilă, cu o producție totală de peste 1 GW. Grupul deține circa 30 de parcuri eoliene doar în Italia, a căror capacitate totală de producție este de 950,55 MW, ceea ce înseamnă 9% din capacitatea totală de producție de energie eoliană din Italia.
În cadrul grupului mai există 25 de capacități de producție de biogas și 15 unități de producție a energiei hidroelectrice.
Parc eolian la Hoceni și Dimitrie Cantemir
Proiectul “Parc eolian Hoceni – Dimitrie Cantemir”, care urmează să fie amplasat în extravilanul comunelor Hoceni și Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, a primit recent Acordul de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui. Aceasta reprezintă o etapă premergătoare stabilirii condiţiilor şi măsurilor pentru protecţia mediului, care trebuie respectate pentru realizarea proiectului.
Planurile prevăd construirea unui parc eolian compus din 31 de generatoare electrice eoliene de tip Siemens Gamesa SG 6.6-170, având o putere de 6.6 MW fiecare, înălțimea turnului de maximum 155 de metri, diametrul rotorului de 170 de metri și înălțimea maximă a construcției, de 240 de metri. Puterea totală a parcului eolian este de 6.6 MW/oră x 31 de turbine, adică 204.6 MW/oră.
Terenul aferent lucrărilor propuse are suprafața totală de 356.360.00 mp și este situat în extravilanul celor două comune,
„Cele 31 de generatoare eoliene vor deveni cele mai înalte construcții din județul Vaslui, un fel de zgârie-nori, având în vedere că înălțimea maximă a acestora, cu pala ridicată, va fi de 240 de metri. Și capacitatea viitorului parc va fi una pe măsură, fiecare din aceste turbine eoliene având o putere de 6,6 MW/oră, datorită căreia ar putea alimenta peste 24.000 de locuințe simultan. Dacă înmulțim această cifră cu numărul total al turbinelor putem estima o producție de energie suficientă pentru alimentarea a aproximativ 758.000 de locuințe, cam cât un oraș de mărimea Bucureștiului”, a declarat Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).