Cine sunt ,,pretinii” lui Iohannis, din ,,România educată“, pe care îi curtează să fie sprijinit de PSD
Zece ani de huzur la Cotroceni nu i-au ajuns și acum vrea să mai ,,doarmă” patru ani în Parlament, pe post de senator, situație, care dacă s-ar întâmpla, ar aduce în realitate bancul care circulă în social media. ,,Dacă intră Klaus Iohhanis în Parlament, Parlamentul va avea trei camere. Camera Deputaților, Senatul și Dormitorul”.
Dar nu despre asta este vorba în principal aici, ci despre ,,România educată”, sau despre proverbul ,,Cine se aseamănă, se adună”.
În gesturi disperate, prin care încearcă să ,,îmblânzească” PSD, Iohannis face tot felul de mișcări de curtare a mai marilor partidului, total neinspirate.
Cea mai recentă gafă de proporții este decorarea fostului viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, membru PSD, cu „Ordinul Național «Pentru Merit» în grad de Cavaler.
Klaus Iohannis, pe ultima sută de metri, la final de mandat, plictisit de mâncarea moleculară de la Cotroceni și de postul de președinte în care ,,s-a simțit confortabil”, cum a declarat chiar el, a ieșit în spațiul public, să convingă poporul ce bun ar mai fi el, patru ani în Parlament.
Sfătuit de consilieri total neinspirați, sau după capul lui, ,,întâiul cârmaci” a decorat mai mulți membri ai conducerii Curții de Conturi, printre aceștia fiind și Aurelian Bădulescu, fost viceprimar al Capitalei, care în 2020 publica o fotografie în care îl asemăna pe șeful statului cu liderul nazist Adolf Hitler.
În ,,România educată” copiii ,,au ce învăța”, iar pentru Iohannis, decorarea unui asemenea personaj este, probabil, ceva foarte firesc.
„Javre”, „fraieri”, „bulangii”, sunt doar câteva dintre jignirile adresate public adversarilor politici de Aurelian Bădulescu, recent decorat de președintele Klaus Iohannis, cu felicitări și strangere de mână.
„Ordinul Național «Pentru Merit» în grad de Cavaler domnului Bădulescu Aurelian, consilier de conturi, domnului Dezső Csongor-Attila, consilier de conturi, domnului Dumitru Aurel, consilier de conturi, doamnei Lacziko Enikő-Katalin, consilier de conturi, domnului Lazăr Sorin, consilier de conturi, domnului Popa Adrian, consilier de conturi, și domnului Stan Bogdan-Nicolae, consilier de conturi”, confirmă gafa prezidențială, documentul în care Administrația Prezidențială anunță cum Aurelian Bădulescu e decorat.
Fostul viceprimar al Capitalei Aurelian Bădulescu a avut în trecut mai multe ieșiri publice controversate anti-UE. Cităm din Libertatea.
„Klaus Iohannis doreşte întreaga putere. Calcă pe morţi. Scrâşneşte din dinţi. Rage ca o fiară: PeeSeeDeee! (…) Iohannismul e acea doctrină de distrugere a identităţii naţionale şi de renaştere a internaţionalismului marxist. Printr-o serie de măsuri politice, doctrina fixează principiile de bază ale cedării suveranității naționale. Aceasta vizează punerea la dispoziția cuplului Merkel-Macron a întregii resurse umane și naturale a României. Pe înțelesul tuturor, iohannismul e predarea țării la cheie. Adică, românii să rămână servitorii Europei, iar companiile străine să prospere pe teritoriul nostru național, dând salarii de mizerie”, scria Aurelian Bădulescu în noiembrie 2020 despre cel care acum l-a decorat, fiind alăturată o poză în care Iohannis seamănă cu Adolf Hitler. Adevărul este că Iohannis, în campania electorală, nu rata nici o ocazi să strige ,,Peee Seee Deee !”.
Însă acesta a fost doar apogeul luărilor de poziție controversate ale lui Bădulescu. În Consiliul Local a avut numeroase derapaje. Lanț de jigniri În decembrie 2018, într-o ședință a Consiliului Local al Municipiului București, Aurelian Bădulescu a înjurat-o pe consiliera USR Ana Ciceală de mamă, conform relatărilor din mediul online. Întrebat de Adevărul cum răspunde la acuzaţiile USR privind jignire lui Ciceală şi consemnarea acesteia în procesul-verbal, Bădulescu a răspuns sec: „Aşa am făcut!“.
Cu câteva luni înainte, într-o ședință în care consilierii USR s-au opus unui proiect, Bădulescu a avut grijă să le transmită acestora că sunt „javre”, „fraieri” și „bulangii”. Nu doar oamenii din politică au avut parte de cuvinte dure.
În septembrie 2019, Bădulescu i-a transmis printr-un SMS unei jurnaliste de la Evenimentul zilei că este „o vacă”. Apoi, fiind întrebat de mass-media de ce a folosit acest limbaj, politicianul a precizat că a greșit destinatarul mesajului.
Va avea și pensie specială pentru anii la Curtea de Conturi. Aurelian Bădulescu a fost viceprimar al Capitalei, în mandatul Gabrielei Firea, adică în perioada 2016-2020. Pe 10 octombrie 2023, Parlamentul a decis să-l voteze pe Aurelian Bădulescu pentru o funcție de consilier la Curtea de Conturi, poziție unde are mandat timp de 9 ani și în urma căreia va fi și beneficiar de pensie specială.
Succes, domnule Iohannis, dar va fi, dacă nu teribil de greu, aproape imposibil, să te mai pui la căldurică în Parlament, după ce la UE n-ai fost agreat, iar la NATO au fost prea amabili și nu au spus pubic ce cred despre candidatura unei persoane care își aruncă paltonul pe capota masinii oficiale, dacă ,,valeții” din SPP nu s-ar imediat, servili, să facă sluj disciplinați.
Ca să înțeleagă foarte bine și președintele țării Constituția și legile, redăm interveția din mass-media a fostului președinte al CCR, Augustin Zegrean, despre dorința lui Klaus Iohannis să intre în Parlament.
Iohannis trebuie să demisioneze acum, dacă vrea în Parlament, spune Augustin Zegrean
Fostul șef al Curții Constituționale Augustin Zegrean a explicat că președintele Klaus Iohannis nu poate candida pentru funcția de senator, cât timp este șef al statului.
„Este în afara regulilor democratice această lege”, a declarat constituționalistul. Pentru a putea candida la alegerile parlamentare, Iohannis trebuie să renunțe mai întâi la fotoliul de la Cotroceni..
Fostul președinte al Curții Constituționale a declarat că modificarea legii nu este democratică. „Articolul 84 din Constituţie spune că preşedintele României, pe dura mandatului, nu poate face parte dintr-un partid politic şi nu poate ocupa o funcţie publică sau privată. Deci, preşedintele chiar dacă este în ultimele trei luni de mandat, nu poate să ocupe altă funcţie decât cea de preşedinte”, a spus Zegrean, la Digi 24.
Ce spun constituționaliștii despre legea „senatorului” Iohannis: Mai rău fac „Prin această lege, mai rău fac. (…) Acest preşedinte nu poate să îndeplinească nici funcţia de senator. Dacă se validează mandatul, pentru că şi în cazul senatorilor şi deputaţilor, spune clar în Constituţie că nu pot îndeplini alte funcţii de autoritate pe perioada mandatului”, a explicat Zegrean.
„Nu ştiu cum ar putea să rezolve această problemă”, a adăugat fostul preşedinte CCR. „Ei nu spun în lege că preşedintele poate fi în ultimele trei luni de mandat şi senator sau deputat, ei spun că poate candida. Dar nu poate ocupa acest post”. Cum ar putea deveni Iohannis senator fără intervenția PNL Constituționalistul a subliniat că ar trebui respectată legea și recomandările Comisiei de la Veneţia, care spune expres că nu poţi modifica legislația electorală cu un an înainte de alegeri.
Zegrean a explicat că preşedintele poate ajunge senator doar demisionând din funcţia de șef al statului şi, dacă apare legea, să candideze ca independent pe lista unui partid. Atâta timp cât este la Cotroceni, spune fostul președinte CCR, Iohannis ar avea două funcţii care sunt incompatibile.
„Legea Iohannis” bagă PSD în ședință Proiectul va fi discutat la începutul săptămânii în Parlament, însă depinde de votul social-democraților. Fără o majoritate, legea nu are șanse să treacă de legislativ. Până la votul final, legea a primit deja avizul de la Consiliul Legislativ, care apreciază că „preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.
Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii liberalilor, argumentând că „independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumentele CES, care invocă, printre altele, și„nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale. Cum sună amendamentul pregătit de liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat – Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu:
„Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.
Mandatul lui Klaus Iohannis expiră pe 21 decembrie (dacă nu intervin situaţii care justifică prelungirea mandatului) şi tot în aceeași perioadă ar urma să devină senator.
PSD a respins categoric o susținere în Parlament a unei legi care să-i permită lui Klaus Iohanis să candideze la alegerile parlamentare. Nici PNL nu pare să fie de acord, dar deocamdată nu a anunțat nimic categoric, ci a spus doar că ,,nu introduce pe ordinea de zi a dezbaterilor” proiectul de lege.
Nu se știe ce ne rezervă zilele care vin. Nu știm dacă ,,serviciile” l-au ,,lăsat total din mână” pe ,,șeful lor suprem”, sau nu, spun surse politice, demne de încredere.
Ce bine este să fii demnitar ! Mai ales, președinte !
Aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale a fost consumat pentru vizitele făcute de Iohannis în străinătate în 2023.
Klaus Iohannis a făcut, în 2023, 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 41 de milioane de lei (8,2 milioane de euro), a dezvăluit Cotroceniul în decembrie 2023, în contextul în care a existat o dezbatere publică pe tema costurilor vizitelor în străinătate ale președintelui, care nu sunt prezentate în detaliu pe motiv că sunt informații secretizate.
Conform unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale, cheltuielile aferente pentru cele 34 de deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2023, au însumat 41.104.103 lei. Acești bani reprezintă aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale pe 2023, stabilit la 135 milioane de lei.
Iohannis s-a plimbat în 2023 (vizite oficiale), în părți ale Lumii, care au reprezentat o premieră în ultimii 20 de ani, pentru Președinție. Japonia, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Brazilia, Chile, Argentina, Kenya, Tanzania, Cabo Verde sau Senegal.
Prezentate de Administraţia Prezidenţială drept succese diplomatice, în ţară au fost intens criticate pentru costuri, care au fost ținute la secret, dar şi pentru că destinaţiile au fost considerate mai degrabă turistice.
Administraţia Prezidenţială a transmis în decembrie 2023, într-un răspuns oficial referitor la costurile turneului oficial făcut de şeful statului în Africa, că detalierea cheltuielilor necesare pentru aceste deplasări externe, pe destinaţii, perioade şi categorii, nu este posibilă, întrucât „această operaţiune poate genera situaţii de încălcare a prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate”.
Când apare acest articol, Iohannis încheie o ,,vizită oficială” în SUA, sperând să întâlnească pe cineva de la ,,înalta poartă”, să-i cadă în genunchi, poate îi pune o pilă la București, să nu rămână șomer cu pensie de demnitar, cum a pățit Traian Băsescu, al cărui exemplu l-a speriat de moarte pe ,,profesorașul” din Agnita.
În plin scandal generat de proiectul de lege prin care PNL vrea să îi permită președintelui să candideze la Senat, Klaus Iohannis a plecat, luni, 23 septembrie, în Statele Unite. Conform unei postări pe pagina de FB, Boarding Pass informează că, șeful statului are un zbor fără escală cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg. Același cu care a mai călătorit în SUA, în Emiratele Arabe Unite sau în Africa, scrie Hotnews.
Singurele evenimente care figurează pe agenda publică de la Președinție a lui Klaus Iohannis în această săptămână sunt marți și miercuri – vizită în SUA:
- 24 septembrie – ora locală 09:00, 16:00, ora României: participare la segmentul de nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York.
- 25 septembrie – ora locală 12.30, 19.30, ora României: intervenția națională susținută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Boarding Pass scrie că Iohannis și-a început călătoria luni, de la Constanța, și a zburat fără escală spre New York (timp de aproximativ nouă ore), cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg.
Avionul este același cu care președintele a mai zburat în mai și iulie 2024 la Washington DC (SUA) și în august 2024 la Chișinău (Republica Moldova).
De asemenea, în anul 2023 același avion a fost închiriat pentru deplasările oficiale ale președintelui din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), pentru „turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud, conform Boarding Pass.
Cu TAROM, ,,tușește” !
Românul s-a născut poet, și nu i-a iertat pe ,,conducătorii”, făcuți la ,,apelul de seară”, oricare au fost ei.
Pe rețelele sociale circulă un catren, ,,codificat”, din care ,,este și greu” să-ți dai seama despre cine este vorba.
,,Toaleta înălțată, România educată, Cartela de schi reîncărcată, Mingea-n gaură băgată, O nouă șansă PSD, dată, Vila renovată, Aeronava de lux, închiriată, Factura scretizata, Onoarea nepătată, Slujba de Duminică, bifată, Coaliția destrămată, Bravo,tată !”.