Cine sunt roboții umanoizi care vor ajunge în casele oamenilor, ca să tundă iarba și chiar să facă sex
Tesla și-a expus ambițiile de a folosi roboți umanoizi, cunoscuți sub numele de Tesla Bot sau Optimus, în fabricile sale. Urmând ca la un moment dat să producă milioane de astfel de roboți pentru uz casnic și nu numai, scrie Reuters.
Directorul executiv de la Tesla, Elon Musk, a dat vina pe dependența de roboții folosiți în fabrici pentru „iadul” prin care a trecut compania producătoare de mașini electrice acum patru ani, spunând că oamenii sunt mai buni decât roboții la executarea anumitor sarcini. Cu toate acestea, în interiorul companiei din Texas este deja multă agitație pe seama faptului că se organizează tot mai multe ședințe despre roboți, potrivit unei surse care lucrează la Tesla. Musk a spus în timpul unui eveniment TED Talk că, în viitor, roboții ar putea fi folosiți în case, la gătit, la tunsul ierbii, la îngrijirea persoanelor vârstnice, putând chiar să joace rolul unui „prieten” sau al unui partener sexual de tip „catgirl” (fată-pisică).
Afacerea cu roboți ar putea la un moment dat să devină mai profitabilă pentru Tesla decât vânzarea de mașini, potrivit lui Musk, care crede că viitorul companiei nu va fi limitat de producția de mașini electrice autonome.
O idee privită cu scepticism
Musk a spus că Tesla va prezenta pe 30 septembrie, de „Ziua Inteligenței Artificiale”, un prototip al proiectului Optimus, un nume prin care se face aluzie la liderul puternic și binevoitor al Autoboților din seria de filme Transformers. Producția roboților ar putea începe anul viitor, a anunțat Musk. Ideea lui Musk de a introduce roboți de „uz general” în fabrici, casele oamenilor și oriunde ar fi nevoie de ei este privită cu mult scepticism de către experții, investitorii și analiștii din robotică.
Musk trebuie să demonstreze mai întâi că tehnologia existentă se ridică la un nivel care să justifice o astfel de investiție majoră. S Tesla folosește deja sute de roboți proiectați special pentru asamblarea de mașini. Roboții umanoizi se află în etapa de dezvoltare deja de mai multe decenii în cadrul companiei Honda Motor și a unității Boston Dynamics a companiei Hyundai Motor.