Cine sunt românii care vor primi facturi la energie și gaze naturale, reduse la jumătate

Publicat: 08 sept. 2023, 07:26, de Victor Scarlat, în ESENȚIAL , ? cititori
Cine sunt românii care vor primi facturi la energie și gaze naturale, reduse la jumătate
energie gaze conducte țevi

Începând cu luna septembrie, există români care vor beneficia de o  reducere la jumătate a facturilor la energie și gaze naturale.

Reducerea, care se aplică locuitorilor din zona Munților Apuseni – peste 20.000 de consumatori – este prevăzută de un act normativ din 1996, ale cărui prevederi se aplică retroactiv.

Condiții pentru a primi ajutorul

Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27 din 1996 se aplică clienților care îndeplinesc următoarele condiții:

• să fie titularii contratului de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale;

• să aibă locuința sau să desfășoare activitatea în localitățile din Munții Apuseni, așa cum sunt definite prin Hotărârea Guvernului României nr. 323 din 10 mai 1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economice-sociale a unor localități din Munții Apuseni;

• să nu aibă facturi restante.

Primăria este cea care va evalua criteriile de încadrare și documente justificative. Listele cu beneficiari sunt trimise după evaluare către furnizorul de energie electrică și de gaze naturale. Furnizorul aplică reducerea, începând cu data de 1 a lunii următoare primirii listelor.

În jurul datei de 20 septembrie 2023, facturile la energie electrică reduse vor ajunge la beneficiarii din Alba. Începând cu factura pe luna octombrie 2023, în fiecare lună va fi aplicată reducerea de 50%.

Beneficiarii reducerii sunt locuitori din județele Alba, Hunedoara, Cluj, Arad și Bihor.