Cine susține că România nu se poate întoarce la piaţa reglementată de energie şi gaze
Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, susține că o reîntoarcere la piaţa reglementată de energie şi gaze este foarte complicată şi periculoasă, deoarece ar duce la anularea contractelor aflate în derulare, dar și la plata unor penalităţi către Uniunea Europeană, îngheţarea investiţiilor şi creşterea importurilor.
„Nu se poate face o reglementare de la 1 aprilie a pieţei de gaze şi electricitate pentru că nu mai există cantităţi libere de contract, ca atare nu prea mai ai ce reglementa. Ai putea să forţezi lucrurile să anulezi nişte contracte, ceea ce este foarte complicat şi foarte periculos”, a declarat Dumitru Chisăliţă într-o întâlnire online cu presa.
Pe de altă parte, o reglementare ar putea să declanşeze unele infringementuri din partea Comisiei Europene, în urma cărora România va plăti penalităţi, precum şi îngheţarea investiţiilor.
„Reglementarea pieţei va determina creşterea importurilor de gaze, pe fondul depletării zăcămintelor existente şi al creşterii consumului care se aşteaptă în România şi ca urmare a scăderii investiţiilor care se vor face în România. Totodată, preţuri mici la gazul intern înseamnă exporturi mari de gaze naturale. Dacă am vrea să interzicem exporturile am ajunge la un alt infringement, la alte probleme. În plus, proiectele de eficienţă energetică nu vor mai fi rentabile, pentru că nimeni nu va mai fi interesat să-şi eficientizeze consumul şi să-şi diminueze costurile cu energia”, a mai spus Chisăliţă.
Propuneri pentru reducerea prețurilor
Asociaţia Energia Inteligentă propune o serie de măsuri urgente de reducere a preţurilor de la reglementarea pentru 12 luni a marjei de profit lunare la nivelul furnizorilor şi producătorilor de energie, ceea ce va reduce preţurile de achiziţie şi vânzare gaze naturale, atât pentru contractele în derulare, cât şi pentru contractele noi încheiate, până la eliminarea pentru 12 luni a TVA şi a accizelor, efectul fiind micșorarea preţurilor de vânzare la gaze natural t pentru contractele în derulare, cât şi pentru contractele noi încheiate.
De asemenea, asociația are în vedere suspendarea Gas Release Program şi regândirea acestuia sub forma unor Best Practice, obligatorii a fi realizate la nivelul fiecărui producător pentru a creşte lichiditatea pieţei româneşti – va elimina un fals deficit de gaze în piaţă şi va contribui la reducerea preţurilor de achiziţie.
În plus, aria de aplicare a legii consumatorilor vulnerabili ar trebui să crească, astfel încât mai multe persoane să fie protejate.
Pentru a preveni şi depista măsurile abuzive din piaţă pe care unii dintre furnizori le practică în raport cu consumatorii este nevoie de controale la furnizori.
În paralel, trebuie luate măsuri de asigurare a funcţionării pieţei de energie: impunerea unui nou model de impozitare progresist al supraprofiturilor furnizorilor şi producătorilor, dar cu scopul unic de a reduce nivelul preţului şi nu de a colecta bani la bugetul de stat; obligativitatea indicării marjei comerciale practicate de furnizori în contracte şi pe facturi.
Este necesară, de asemenea, aplicarea modelului pentru aplatizarea vârfurilor de cost din perioadele de iarnă cu transferul costurilor în perioada caldă.
Nu în ultimul rând, ANRE şi operatori bursieri ar trebui să publice rapoarte săptămânale şi lunare, publicate până cel mai târziu a treia zi din săptămâna următoare şi a cincea zi din luna următoare privind preţurile medii săptămânale/lunare pentru diversele tipuri de produse din energie, potrivit reprezentanților Asociaţiei Energia Inteligentă.