Cine va conduce SUA?
Moment fără precedent în America: nu au existat niciodată, în caz de alegeri legislative, atât de mulți candidați care să nu vrea să accepte că președintele a ajuns la Casa Albă în mod onest. Astăzi se decide cine va conduce SUA!
Respectiv, azi sunt alegerile legislative, iar americanii sunt chemați la urne. Aceste alegeri sunt decisive în ceea ce privește orientarea politică a viitorului „nou locatar” de la Casa Albă. Brandon Conradis, editor politic al site-ului de știri The Hill din Washington, D.C. și fost colaborator al DW, crede că un număr mare de oameni se vor îndrepta din nou spre secțiile de votare la alegerile de la mijlocul mandatului din acest an, care au loc pe 8 noiembrie.
În cadrul alegerilor ”midterm”, alegătorii din SUA decid partidul care va deține puterea în Congres. Probleme precum avortul sau economia sunt în primplan. Însă alegerile au o miză și mai mare.
Cine va conduce SUA
„Datele arată că prezența la vot probabil va înregistra o cotă semnificativ mai mare decât de obicei la alegerile de la mijlocul mandatului„, subliniază Conradis pentru DW. „Cred că asta arată că oamenii sunt îngrijorați de situația în care se află țara în acest moment„.
În situaţia în care democrații ar pierde controlul în Camera Reprezentanților, în Senat sau în ambele camere ale Congresului, acest lucru ar complica a doua jumătate a mandatului lui Biden, de vreme ce adoptarea de legi fără o majoritate în Congres devine semnificativ mai dificilă.
Biden nu este președintele de drept al SUA?
Dincolo de preocuparea privind partidul care va deține controlul în Congres, anul acesta există un element care distinge alegerile de la mijlocul mandatului de cele anterioare. Nu puțini candidați republicani pentru locuri în Camera Reprezentanților, în Senat sau pentru posturile de guvernatori continuă să disemineze public minciuna alegerilor furate.
Ei susțin afirmația lui Donald Trump (infirmată în repetate rânduri) că rezultatele alegerilor din 2020 au fost fraudate și că Biden nu este președintele de drept al SUA.
În sistemul electoral din SUA, guvernele statelor sunt responsabile de desfășurarea alegerilor și de certificarea oficială a rezultatelor acestora.