Cine va gestiona comunicarea cu presa în noua misiune din Grecia a pompierilor români
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, va participa la noua misiune de stingere a incendiilor din Grecia va participa şi va gestiona comunicarea de la faţa locului cu jurnaliştii eleni şi români cu privire la misiunile zilnice.
Potrivit ISU Suceava, Alin Găleată, în calitate de ofiţer de presă, face parte din echipa de coordonare şi conducerea misiunii. La Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpan, a avut loc, vineri, revista de front a detaşamentelor de pompieri înainte de plecarea într-o nouă misiune de stingere a incendiilor din Grecia. Misiunea este un răspuns la solicitarea de asistenţă internaţională înaintată, joi, de statul elen, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
De unde provin pompierii
România trimite în Grecia 142 de pompieri, opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere multirisc, un autocar de intervenţie, precum şi alte mijloace de sprijin logistic, printre care o dronă ce poate fi folosită la survolarea zonelor în care se va interveni.
Pompierii români vor interveni pentru stingerea incendiilor ce afectează un areal din proximitatea Atenei. Pompierii provin de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă din cadrul IGSU şi de la 16 inspectorate din Bucureşti-Ilfov, Alba, Argeş, Bihor, Cluj, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Vâlcea şi Timiş.