Ciolacu anunță „guvernul PSD din umbră”. Alexandru Rafila, propus premier
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii vor veni cât mai repede cu un „guvern din umbră”.
Alexandru Rafila este propunerea PSD de prim-ministru.
„Astăzi am validat regulamentul de funcţionare şi organizare a Consiliului Naţional. (…) Începând de astăzi departamentele încep să lucreze. (…) Vom urma următorii paşi statutar, cum este şi normal, continuăm să deschidem partidul, avem altă viziune, altă abordare politică, o profesionalizare a PSD, în primul rând, o atragere de oameni, nu neapărat membri de partid, care vor să se implice în viaţa politică de partid, nu neapărat să obţină o funcţie. În acest moment este o decizie în interiorul PSD că domnul Alexandru Rafila este propunerea noastră de prim-ministru. Până la altă decizie, acesta este. Cred că se impune să venim mai repede cu un guvern din umbră. Cu adevărat, nu este în practica noastră tradiţională. Vom veni după moţiunea de cenzură. De abia am făcut regulamentul de funcţionare, aducem echipele din teritoriu, nu este un lucru pe care să-l facem pe fugă, nu este un simulacru totuşi. Chiar dorim să aducem cei mai buni experţi să lucreze în aceste echipe”, a afirmat Ciolacu, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, potrivit Agerpres.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a precizat că vor fi 26 de departamente de politici publice. În spatele acestor departamente va fi un posibil guvern din umbră.
„Este vorba de o decizie oarecum de organizare. Consiliul Naţional a fost, prin statut, modificat ca substanţă. Nu mai este un organism de reprezentare politică, să ţină de puterea politică, ci este un organism lucrativ. (…) Noi adăugăm de acum încolo activităţii noastre de comunicare şi comunicării strategice de opoziţie, parlamentare, o dimensiune nouă, un pic mai multă organizare în ceea ce priveşte politicile publice şi în ceea ce priveşte monitorizarea activităţii guvernamentale. (…) Am reconstituit Consiliul Naţional, vom monitoriza la detaliu fiecare aspect al politicii guvernamentale. Va fi un organism lucrativ constituit din 26 de departamente şi acestea sunt departamentele de politici în care să fie oglindă funcţionarea Guvernului (…), trei departamente care se vor ocupa, în mod transversal, de strategie de comunicare şi audit guvernamental, şi două departamente administrative de audit intern şi de cooptarea resurselor umane”, a explicat Dîncu.
Referitor la „guvernul din umbră”, Dîncu a spus: „Este o decizie pe care o va lua conducerea partidului la un moment dat, când vom considera noi că este necesar. Deocamdată, ce facem noi este să pregătim la fiecare departament o echipă de doi-trei oameni care conduc departamentul şi se vor ocupa de politici şi de monitorizare şi avem experţi independenţi şi specialişti în această zonă. Asta înseamnă că în momentul în care vom veni la guvernare vom avea, pe lângă un om care ar putea sau nu să fie membru de partid, o echipă care să poată lucra coerent”.