Ciolacu: „Dacă PNL e de acord, eu îi lămuresc pe colegi ca Rafila să fie prim – ministru”
Varianta vehiculată în spațiul public de liberali, cu Alexandru Rafila premier, are tot sprijinul social – democraților, susține preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Miercuri seară, Florin Cîţu a fost întrebat dacă l-a propus pe secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu, în negocierile cu Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor.
„l-am propus domnului Ciolacu pe domnul Rafila, dar nu a fost de acord”, a răspuns preşedintele PNL.
În replică, președintele social – democraților susține că această variantă ar avea tot sprijinul partidului pe care îl reprezintă.
„Am înţeles că avem o variantă, domnul Rafila, eu sunt total de acord. Am înţeles din spaţiul public că domnul premier intermar mi l-a propus pe domnul Rafila. Eu îmi asum, ca şi preşedinte al PSD, că îi lămuresc pe colegii mei să fie domnul Rafila prim-ministru”, a spus Ciolacu.
Preşedintele PSD a continuat: ”Dacă domnul Cîţu mi-a făcut această propunere, îl anunţ că sunt de acord”.
Liderul PSD nu a vrut să spună dacă Florin Cîţu i l-a propus pe Alexandru Rafila în discuţiile de miercuri.
„Vă repet, domnul Florin Cîţu a spus în spaţiul public că mi l-a propus pe domnul Rafila, şi că eu am refuzat. Îl anunţ că eu nu refuz această propunere şi că înseamnă că avem un prim-ministru cu care am picat de acord”, a arătat el.
Marcel Ciolacu a mai spus că speră ca astăzi să se finalizeze negocierile privind programul de guvernare şi a reiterat că săptămâna viitoare vom avea Guvern.